Dragoș Damian, Terapia Cluj: Principalul motiv pentru care România nu are producție de medicamente este că șefii marilor fabrici au fost prea îngâmfați ca să stea la o masă să pună pe hârtie o strategie națională pe care s-o prezinte Guvernului

S-o spunem din capul locului, daca nu era pandemia nu mai exista industria farmaceutica in România. Se construiau probabil încă vreo 2-3 malluri pe locul fabricilor de medicamente existente, intențiile de extindere sau de investiții care au început după pandemie nu ar fi prins viață, facultățile nu ar fi pregătit resursa umana pentru industria farmaceutica iar comerțul ar fi înflorit din importuri. 10% deficit de balanță comerciala din medicamente ar fi devenit 15% in scurt timp.

Desigur, nimeni nu vrea ca in România sa fie fabrici de medicamente astfel încât dependenta de importuri pentru nevoile primare ale unei tari –  mâncare, chimie, energie si apărare  – sa fie completa. Suntem praf la producția de chimie si energie, avem dependenta completa de importuri la  apărare, ce bine ar fi fost pentru importatori sa avem si dependenta completa de medicamente. Eram cu spatele la perete si cu mana întinsă cerșind la toți.

După pandemie, când se făceau propuneri ridicole sa fabricam de azi pe mâine vaccinuri si măști si mânuși si materiale sanitare, parcă-parcă autoritățile au fost mai destupate la minte, fără a avea însă o foaie de parcurs. Era la nivelul unor ministere o gândire de felul : ”ce bine ar fi sa avem fabrici de medicamente in tara”. Dar nimeni nu știa de unde sa înceapă.

Atunci a fost cel mai bun moment ca șefii fabricilor de medicamente sa aibă pregătit un plan de acțiune, câteva direcții de lucru comune sau o lista de medicamente absolut esențiale pentru care sa ceara autorizații de a fi produse in tara. Sau măcar sa își plaseze strategic un secretar de stat la minister care s-o facă pentru ei – este plin de exemple de industrii care după pandemie au primit scutiri, facilitați, amnistii si scheme de ajutor. A fost un prim moment pierdut pentru ca șefii de fabrici, prea narcisiști, prea incompetenți si prea mulțumiți de câștigurile făcute in pandemie, nu au exploatat momentul pentru a pregăti acțiuni strategice.

Apoi a venit dusul rece al Uniunii Europene care si-a dat seama ca este la rândul ei victima discontinuităților de medicamente pentru ca, dependente de China si India, lanțurile de aprovizionare au devenit lungi, scumpe si nesigure. Ca urmare, guverne din tari precum Austria si Franța, ca exemple, au primit de la fabricile locale planuri strategice clare si au alocat bani grei pentru investiții industriale in antibiotice si paracetamol.  Între timp Uniunea Europeana a lansat planuri de finanțare pentru reshoring-ul industriei si fabricarea de produse finite pe teritoriul uniunii –  in plus este in pregătire si o schimbare legislativa radicala a modului in care este privita industria farmaceutica. Din nou, șefii de fabrici din țară, prea mulțumiți de valoarea lor, nu au stau jos ca sa pregătească un memorandum pentru ca Romania sa fie cuprinsa in noul plan al uniunii in ceea ce privește industria.

Si, ultima frontiera a arogantei șefilor de fabrici. A trebuit sa vina Guvernul sa creeze un comitet interministerial pentru creșterea competitivității industriei farmaceutice – șefii de fabrici nu s-au putut trezi dimineața ca sa formuleze un plan de acțiune.

Nu Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Alexandru Rafila, Radu Oprea, Răzvan Prisada sau predecesorii lor sunt de vina ca România este rău de tot in urma tarilor din Europa de Est, nici nu vorbim de cele din Europa de Vest, la producția de medicamente. Nu ei trebuiau sa se activeze ca sa aducă soluții. Sunt de vina șefii marilor fabrici de medicamente care, prea plini de ei, au fost incapabili in ultimii 10 ani sa stea la o masa si să pună in discuția Guvernului o foaie de parcurs.