Dragoș Damian, Terapia Cluj: Cumpără un apartament de 3 camere. Ești un prost dacă-ți bagi banii în fabrici și ferme, la bursă, în fonduri de investiții, în titluri de stat, în servicii, în antreprenoriat, în IT sau altele. Bagă-ți banii în apartamente de 3 camere în marile orașe
Să precizăm din capul locului, mă pricep la imobiliare, din păcate, tot atât cât se pricepe un agent imobiliar la mecanismul prin care pseudoefedrina din medicamentele pentru răceală și gripa dă rezultate fals pozitive la testul anti-drog. Dat fiind că…
Să precizăm din capul locului, mă pricep la imobiliare, din păcate, tot atât cât se pricepe un agent imobiliar la mecanismul prin care pseudoefedrina din medicamentele pentru răceală și gripa dă rezultate fals pozitive la testul anti-drog. Dat fiind că nu mă pricep la imobiliare, sunt evident un prost, pentru că aud peste tot în jurul meu că a sărit de 800 de Euro pe lună chiria la un apartament cu 3 camere în orașele mari – record după record, se apropie de 1000 de Euro, o să depășească salariul mediu net pe economie din ultimele luni. Comparați asta cu 2363 lei, salariul minim pe economie, pe care-l încasează aproape 30% dintre salariații români…
Așadar, dacă ai 3 apartamente de închiriat, faci un câștig brut de 35.000, poate chiar 45.000 de Euro pe an, practic fără să ridici un deget.
Dacă urmezi câteva reguli simple duci o viață fără griji. Trebuie să găsești pe cineva care te ajuta să fentezi modificările fiscale de la începutul anului. Este absolut obligatoriu să zbori pe sub radar, adică administrezi maximum 5-10 apartamente, cât să nu bați la ochi. Eventual pune proprietățile pe numele mamei de 80 de ani. Și, extrem de important, rămâi în continuare un cetățean modest, cu frica legii, nu te afișa inutil cu averea ta.
Cred că în toate orașele mari situația este la fel și, chiar dacă nu mă pricep la imobiliare, bănuiesc ca nici nu a început petrecerea cea mare. Așteptam să vină în curând la cumpărături tot mai mulți ucraineni, israelieni, arabi, nord-africani, poate și ceva ruși, în fine, toți cei care îngrijorați de ceea ce se petrece la ei în țară caută sa investească în apartamente cu 3 camere în România. Iată, încă un motiv bun ca România să se ferească de război, acum când marile puteri latră unele la altele.
Ești un prost dacă ai ales o cariera în care trebuie să stai la fabrică de dimineața până seara, să-ti bați capul cu cererea în scădere, cu deficitul de resursă umană, cu prețurile la utilități, cu lanțurile de aprovizionare și alte astfel de complicații. Puteai acum să ai 5-10 apartamente, să le dai în chirie și sa faci aceeași bani.
Ești un prost dacă stai la fermă să te bați cu roșiile din Turcia, merele din Polonia și laptele din Ungaria, când puteai să vinzi totul și să ai 5-10 apartamente.
Ești un prost dacă i-ai crezut pe cei care ți-au spus că ne paște o criză imobiliară sau ca ai avea randamente mai bune la bursă, la fonduri de investiții și la titluri de stat – nimic nu se compară cu a avea 5-10 apartamente pe care să le dai în chirie.
Ești un prost pentru că n-ai văzut semnalele – toți politicienii au fost corecți față de tine, ți-au dat semnalele care trebuie, numai că tu nu le-ai văzut! Știi tu politicieni care și-au băgat banii în fabrici sau ferme, la bursă, în fonduri de investiții, în titluri de stat, în servicii, în antreprenoriat, în IT sau altele? Foarte puțini. Restul au investit bine, cu fler, cu măsură, au apartamente de 3 camere pe care le dau în chirie în marile orașe.
Așadar, tot respectul pentru cei care și-au băgat banii în apartamente de 3 camere în marile orașe. Toți ceilalți care și-au băgat banii în fabrici și ferme, la bursă, în fonduri de investiții, în titluri de stat, în servicii, în antreprenoriat, în IT sau altele, sunt mari proști.
Apartamentul de 3 camere este simbolul bunăstării personale, dovada unei educații financiare solide și chezășia creșterii economice. Având în proprietate cât mai multe apartamente de 3 camere pe care să le dăm în chirie suntem siguri că punem umărul la o economie puternică și că putem reduce din datoriile pe care le lăsăm generațiilor viitoare.