Douăzeci de ani cu Wired

Cred că era prin 1988 când am văzut prima oară o revistă de tehnologie IT. Întâmplarea a fost că revista care mi-a căzut în mâini să fie tocmai BYTE, etalonul suprem în domeniu (cum aveam să aflu câțiva ani mai târziu). Am fost totodată uimit și speriat: nu înțelegeam nimic. Eu lucram pe un calculator care împreună cu perifericele cântărea cel puțin o tonă, în vreme ce în revistă nu se vorbea decât de computere care stăteau lejer pe un birou. Eram complet deconectați de restul lumii.

Sigur că după revoluție a apărut o imensă “foame” de informație din domeniul noilor tehnologii informatice. Și folosesc la modul propriu cuvântul “tehnologie”: oamenii voiau să știe cum funcționează procesoarele și sistemele de operare, să afle despre tendințele din lumea limbajelor de programare, despre programele cele mai performante din diverse domenii și, foarte curând, despre internet. Eram cu ani buni în urmă și sunt mândru că am contribuit după puterile mele la reducerea decalajului prin revistele la care am lucrat începând din 1992. Ceea ce era de neimaginat în 1988 s-a întâmplat în 1995: a apărut ediția românească a revistei BYTE. Iar eu eram redactorul-șef.

Am avut în acești ani șansa să simt pe viu evoluția interesului publicului: pe măsură ce PC-urile deveneau mai accesibile, interesul s-a mutat de la tehnologie la bricolaj: de la overclocking până la asamblarea unui întreg computer din componente. Apoi, când PC-urile au devenit un produs de larg consum, interesul s-a mutat spre partea de achiziție, cu teste de performanțe, comparații etc. În cele din urmă, interesul a dispărut cu totul: computerul a devenit egalul frigiderului sau al mașinii de spălat. Nici măcar BYTE n-a făcut față acestei evoluții și în 1998 a dispărut, urmată de cea mai mare parte a revistelor de specialitate. Nu e trist, pentru că e firesc: exact la fel s-a întâmplat cu electronica în urmă cu câteva decenii.

Chiar și interesul meu a evoluat. Sunt, desigur, interesat de tehnologiile tangente cu meseria mea, însă mă interesează mai mult implicațiile noilor tehnologii în societate, cultură și, în cele din urmă, în viața de zi cu zi. Mă lovisem de referințe la revista Wired, dar n-am avut ocazia să pun mâna pe ea. Am găsit-o întâmplător la un stand de presă în Amsterdam și a fost dragoste la prima vedere. Vorbesc aici de obiectul fizic, pentru că este poate cea mai extravagantă tipăritură pe care am văzut-o – exact cum și-o imaginau fondatorii: “O revistă care pare că ți-a fost trimisă din viitor”. În interior nu apare nicio poză înfățișând computere, telefoane sau alte produse. Pagini luxuriant ilustrate alternează cu zeci de pagini conținând doar text.

De fapt, nu este o revistă de sau despre tehnologie. Ideea de la care s-a pornit a fost în aparență simplă: cum ar fi văzut oare Marshall McLuhan evoluția unui nou mediu de comunicare. Și iată că, într-o vreme când presa scrisă piere, Wired împlinește 20 de ani și o duce tot mai bine.
Totul a început la Amsterdam, unde un american pe nume Louis Rossetto și prietena sa Jane Metcalfe lucrau la o firmă de traduceri și colaborau la o revistă de specialitate. Rossetto a intuit că urmează o revoluție tehnologică de amploare, așa că a plănuit împreună cu Jane o revistă care să documenteze “cultura digitală” pe care o va genera.

Au plecat înapoi în SUA să o pună în practică și au creat împreună cu graficianul John Plunkett și alți prieteni un prototip. Dar n-au reușit să convingă niciun investitor până când, în cele din urmă, s-au întâlnit cu Nicholas Negroponte, care a studiat proiectul și le-a pus o întrebare scurtă: câți bani vă trebuie? De aici lucrurile au început să se precipite și în jurul proiectului au început să se adune nume grele, printre care John Perry Barlow, Kevin Kelly, Stewart Brand, Bruce Sterling, William Gibson.

Primul număr a apărut în ianuarie 1993 și a fost distribuit clandestin la MacWorld. A devenit celebră aproape instantaneu în rândul așa-zișilor “digerati” din Vale și apoi în lumea întreagă. Am adunat aproape un raft de Wired și de fiecare dată când scot la întâmplare un număr găsesc un subiect care mai apoi s-a dovedit important. Este istoria vie a vremurilor noastre.