Home Actualitate Două cutremure puternice au avut loc în...
Actualitate

Două cutremure puternice au avut loc în ultimele zile. Este pregătită România să gestioneze o astfel de criză?

Două cutremure cu magnitudinea de 5,2 grade și 5,7 grade pe scara Richter au avut loc luni și marți în zona seismică Gorj. Cutremurele ce au avut loc în România vin cu un val de panică în rândul populației, având în vedere că un cutremur puternic a lovit Turcia și Siria la începutul lunii februarie, cutremur care a ajuns la 40.000 de victime.

Două cutremure puternice au avut loc în ultimele zile. Este pregătită România să gestioneze o astfel de criză?
Două cutremure puternice au avut loc în ultimele zile. Este pregătită România să gestioneze o astfel de criză? · Foto: Business Magazin

♦ Guvernul a anunțat că pregătește o serie de măsuri care să grăbească procesul de consolidare a clădirilor cu risc seismic, atât pentru București, cât și la nivel național ♦ În zonele afectate de cutremur vor fi montate trei stații seismice și stații GPS ♦ Un grup interinstituțional se va înființa de joi pentru a ocupa de prevenire și de pregătire și răspuns în situații de urgență.

Două cutremure cu magnitudinea de 5,2 grade și 5,7 grade pe scara Richter au avut loc luni și marți în zona seismică Gorj. Cutremurele ce au avut loc în România vin cu un val de panică în rândul populației, având în vedere că un cutremur puternic a lovit Turcia și Siria la începutul lunii februarie, cutremur care a ajuns la 40.000 de victime.

Cutremurul de marți din Oltenia a avut efecte în 22 de localități din cinci județe, afirmă Raed Arafat, șeful DSU. „În urma cutremurului de marți am avut efecte în 22 de localități din cinci județe. Efectele nu au pus viața în pericol. Au fost doar două persoane cu leziuni minore. Clădirile care au suferit fisuri sunt evaluate de experți. Până acum nu avem nicio clădire de care să ni se spună că nu se poate locui”, a spus Raed Arafat la începutul ședinței de guvern, conform Mediafax.  

Potrivit directorului Institutului Național pentru Fizica Pămân­tului, Constantin Ionescu, cutremurul din Oltenia a avut 160 de replici. Anterior, specialiștii INFP au spus că Oltenia nu devine o nouă zonă Vrancea. Ei au recunoscut că datele existente nu indicau posibilitatea producerii unui cutremur cu magni­tudinea peste 5,5 grade. Specialiștii analizează cea mare activitate seismică din regiune din ultimele 200 de ani și au anunțat că harta cutremurelor va fi actualizată în zonă în funcție de rezultatele cercetătorilor.

În acest context, guvernul a anunțat că pregătește o serie de măsuri care vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat.

În perioada următoare, în zonele afectate de cutremur vor fi montate trei stații seismice și stații GPS. De asemenea, este puțin probabil ca în zonă să apară alte cutremure mari în următoarele ore și zile deoarece energia a fost eliberată, au precizat experții INFP, citați de Mediafax.

De altfel, în cadrul ședinței de guvern de ieri, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului dezvoltării, Attila Cseke, să vină cu o serie de măsuri care să grăbească procesul de consolidare a clădirilor cu risc seismic, atât pentru București, cât și la nivel național.

„Acest program de investiții din bugetul de stat are câteva noutăți importante: în primul rând, statul acordă o finanțare nerambursabilă tuturor proprietarilor, indiferent de forma de proprietate, pentru că principalul nostru mesaj și obiectiv este acela de a salva și de a ocroti viața persoanelor. În al doilea rând, am introdus în finanțare, în acest program, pe lângă blocurile de locuințe și clădirile publice și avem aici infrastructura critică a statului. În al treilea rând, este vorba de introducerea la finanțare și a clădirilor expertizate cu risc seismic 2, în condițiile în care până acum erau doar cele din de risc seismic 1”, a spus Cseke.

Legat de finanțarea din PNRR a lucrărilor de consolidare, Cseke a afirmat că există o finanțare disponibilă de 550 de milioane de euro, din care contractat la zi 441 de milioane euro. Practic, sunt 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România.

„În ceea ce privește programul pe bugetul de stat, este în derulare ca apel de proiecte și se va închide în 20 februarie. Avem în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice respectiv blocuri de locuințe. La 1 martie cel târziu ordinul de Ministru va fi aprobat pentru introducerea solicitărilor în acest program”, a adăugat ministrul.

Prin Compania Națională de Investiții sunt 57 de lucrări în curs de execuție, care valorează 3 miliarde de lei.

De altfel, un grup interinstituțional se va înființa de joi, coordonat de premier, din care vor face parte mai multe ministere, printre care Ministerul Dezvoltării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor și al Culturii, dar și Uniunea Națională a Consiliilor Județene, Asociația Orașelor, a municipiilor, a comunelor și Inspectoratul de Stat în Construcții și Universitatea Tehnică de Construcții. Grupul se va ocupa de prevenire și de pregătire și răspuns în situații de urgență.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună