Home Actualitate DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane a...
Actualitate

DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane au fost reținute

Zece persoane au fost reținute de procurorii DIICOT în dosarul de evaziune fiscală și punere în circulație de produse din carne alterată, după audierea a peste 30 dintre suspecții ridicați în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri, în 18 județe, la două grupări infracționale.

DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane au fost reținute
DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane au fost reținute · Foto: Business Magazin

 Procurorii DIICOT de la Structura Centrală continuă, joi, audierea membrilor celor două grupări infracționale organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență.

Până în prezent, procurorii au audiat peste 30 de persoane și au emis ordonanțe de reținere pentru zece dintre acestea, care vor fi duse joi în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă, au declarat surse judiciare.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziții domiciliare în 18 județe, în cadrul unor acțiuni vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență, informează instituția, într-un comunicat de presă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună