Domnule Președinte, România este o țară. Nu aveți chef să vorbiți cu țara, mergeți acasă

Din momentul în care ați aruncat furios paltonul pe mașina celor care vă apăra de dușmani închipuiți au trecut cinci ani.

Nu ați vorbit cu supărare atunci. Iar oamenii au înțeles, Dar vremea macină lumina. Cum e posibil? Abia de aici încep toate.

Cum ar fi să nu vorbiți cu copiii, pentru că ei „oricum nu înțeleg”? Cum ar fi să nu mai vorbiți cu mine, când voi fi bătrân, pentru că voi fi dacă am noroc, pentru că nu v-aș mai fi de folos?

Cum ar fi ca țara să fie goală, dar revistele de dincolo de granițe să ve laude că sunteți un președinte minunat?

Ce țară conduceți sau credeți că conduceți, dle Iohannis?

Dvs. nu v-a arătat nimeni statisticile? Dle președinte, 22%, scorul doamnei Dăncilă în primul tur al prezidențialelor este imens. Dvs ați luat ceva mai mult. Probabil că Sfântul Petru vă va da mai multă colivă la întrunirile de apoi – îl și văd pe Sfântul Petru făcând plecăciuni: ia mai luați, ia mai gustați, domnule Iohannis, niște colivă.

Dar, pe pământul ăsta, un sfert din țară a votat cu doamna Dăncilă. Nu schimbă nimic asta, dle Iohannis?

V-a dat Sfântul Petru dezlegare să nu participați la întruniri electorale?

Democrația nu este a „învingătorului care ia totul”. România este a tuturor, a celor care v-au votat și a celor care nu v-au votat, domnule Iohannis.

Și, mai apoi. Pe mine mă interesează ce gândesc alegătorii doamnei Dăncilă. Pentru că stau ușă în ușă cu ei. Alegătorii doamnei Dăncilă au cheile de la casa noastră. Când plecăm în concediu, ei ne udă florile. Cum aș putea eu să spun că nu mai vorbesc cu ei pentru că ei votează cu PSD, iar eu cu PNL?

Această înțelegere limitată a lumii mă umple de supărare. În fața dvs, dle Iohannis, nu este doar Viorica Dăncilă, ci 22% din oamenii din România, cu drept de vot. Și încă: sunt eu. Eu voiam să aflu ce gândește președintele. Dar dvs. v-ați încolăcit coada pe la șolduri și v-ați dus la culcare.