Doi din trei tineri români folosesc deja inteligența artificială, însă încrederea în rezultatele generate rămâne redusă
Inteligența artificială a câștigat tot mai mult teren în rândul tinerilor din România, fiind percepută drept un instrument care contribuie la îmbunătățirea atât a activității profesionale, cât și a vieții de zi cu zi. Generația Z este cea mai deschisă…
Inteligența artificială a câștigat tot mai mult teren în rândul tinerilor din România, fiind percepută drept un instrument care contribuie la îmbunătățirea atât a activității profesionale, cât și a vieții de zi cu zi. Generația Z este cea mai deschisă către adoptarea acestor tehnologii din perspectiva utilizării și a încrederii în soluțiile bazate pe AI.
Circa 66% dintre tinerii Gen Z din România și aproape jumătate dintre Mileniali folosesc deja instrumente AI în activitatea de zi cu zi, iar cei mai mulți spun că acestea le influențează pozitiv atât viața personală, cât și cea profesională, arată cea de-a 15-a ediție a raportului Deloitte Gen Z Millennial Survey. Anul acesta, raportul reflectă opiniile a circa 8.200 de exponenți ai Generației Millennials (născuți între ianuarie 1983 și decembrie 1994) și a aproximativ 14.400 de reprezentanți ai Generației Z (născuți între ianuarie 1995 și decembrie 2007), din 44 de țări din întreaga lume.
Deși utilizarea inteligenței artificiale este în creștere, adoptarea acesteia la locul de muncă este limitată de unele bariere. Aproximativ unul din patru respondenți, indiferent de generație, spune că nu are încredere în rezultatele generate de AI, în timp ce 22% consideră că instrumentele disponibile au încă funcționalități limitate. Totodată, mulți indică dificultățile de integrare a acestor soluții în fluxurile de lucru existente, se arată în cadrul aceluiași studiu.
De asemenea, doar 25% dintre respondenții din ambele generații consideră că instrumentele AI puse la dispoziție de angajatori sunt suficiente, semnificativ sub media globală de aproximativ 40%.
„Studiul de anul acesta evidențiază incertitudinile cu care se confruntă tinerii din România, comparativ cu cei din celelalte state analizate, dar și deschiderea față de schimbările majore pe care le aduce adopția accelerată a inteligenței artificiale în activitatea profesională. Însă limitările care încă persistă, printre care relevanța incertă a soluțiilor furnizate de instrumentele bazate pe AI dar și suportul organizațional scăzut, au potențialul de a eroda rapid apetitul real al tinerilor pentru tehnologie”, a declarat Raluca Bontaș, Partener, Deloitte România.

Astfel, a mai adăugat ea, angajatorii trebuie să-și actualizeze în permanență strategia de integrare a AI în activitatea curentă: să țină pasul cu evoluțiile în domeniu, dar și să investească în training continuu, să creeze cadre clare de utilizare și să integreze tehnologia în mod relevant în fluxurile de lucru. În egală măsură, este esențială construirea încrederii în astfel de instrumente, prin transparență cu privire la rezultatele generate și la planurile concrete de armonizare a soluțiilor bazate pe AI cu competențele umane.
Când vine vorba de nivelul de pregătire al tinerilor, doar 17% dintre românii din Generația Z și 24% dintre Millennials au finalizat traininguri în AI, însă o treime din prima categorie și un sfert dintre cea de-a doua caută în mod activ noi oportunități de formare.
Datele arată și un decalaj între generații în ceea ce privește încrederea în AI. Astfel, 68% dintre reprezentanții Generației Z declară că au încredere în această tehnologie, față de doar 46% dintre Millennials, se mai arată în cadrul aceluiași raport.
Practic, chiar dacă utilizarea inteligenței artificiale este în creștere, încrederea în rezultatele generate nu are același ritm. Succesul adoptării AI în mediul profesional depinde nu doar de evoluția tehnologiei, ci și de capacitatea companiilor de a integra aceste instrumente în mediul de lucru.