Doi absolvenți de Informatică au pornit o afacere cu doar 200 de lei și așteaptă venituri de 1 mil. euro în 2018
George Axinte și Victor Doliș, doi absolvenți ai Facultății de informatică managerială de la Universitatea Româno-Americană (URA), au pornit în urmă cu zece ani, când au terminat facultatea, un business cu produse apicole premium, iar după un deceniu așteaptă venituri de un milion de euro.
„Am început în 2008 cu magazinul online Remediu.ro, unde comercializam produse apicole aduse de un distribuitor de la producători din țară. Terminasem facultatea și trebuia să plec în Cehia la un internship, dar prietenul meu mi-a propus să facem un business în România.
El se gândise la site, dar nu știam exact ce să facem. Am început cu 200 de lei, pentru că eram studenți, fără prea mulți bani și aveam doar cât să ne facem firmă, apoi, ca să ne dezvoltăm, am apelat la familie și prieteni. (…) Anul acesta, a fost cel mai bun an pentru noi și așteptăm o cifră de afaceri de un milion de euro“, spune George Axinte, cofondatorul companiei Bionativ SRL.