Doar în România: Aduși cu targa la ghișeu pentru că funcționarii nu voiau să le elibereze adeverințe
Circ regizat și pus în scenă la Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor. Pentru că luni a cerut, prin interpuși, adeverințe de asigurat pentru câteva persoane pe care le cazează la Dumbrava și la Tinca, dar nu le-a primit…
Circ regizat și pus în scenă la Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor. Pentru că luni a cerut, prin interpuși, adeverințe de asigurat pentru câteva persoane pe care le cazează la Dumbrava și la Tinca, dar nu le-a primit întrucât legea permite eliberarea acestor acte fie direct persoanelor, fie unor împuterniciți ai acestora, un localnic a adus miercuri dimineață, cu mașinile proprii, pe targă și pe saltele, patru „pacienți” pe care apoi i-a întins în holul instituției, scriu cei de la ebihoreanul.ro
„Sunt oameni care nu se pot deplasa. Am cerut de la CAS adeverințe de asigurat, pentru că și-au pierdut cardurile de sănătate și trebuie duse la medic, dar mi s-a spus să le aduc aici, chiar dacă nu sunt transportabile și au și handicap psihic”, a declarat Viorel Pașca jurnaliștilor, pe care i-a înștiințat cu o zi înainte despre gestul său.
„Am cerut să fie aduși la Oradea cu ambulanța. Inițial cei de la ambulanță au fost de acord, apoi au spus că nu pot aduce oamenii decât pe bani, apoi că deloc. Am hotărât să-i aducem noi”, a adăugat bărbatul, însoțit de nora și de fiul său, precum și de trei femei, dintre care una a afirmat că este asistent medical la spitalul din Sebiș (județul Arad), dar lucrează ca voluntar pentru Pașca la Dumbrava. „Ne luptăm de doi ani cu sistemul”, a spus aceasta, precizând că adeverințele de asigurat solicitate CAS sunt necesare în condițiile în care unul dintre bolnavi trebuie dus la un medic neurolog.
Citiți mai multe pe ebihoreanul.ro