Doar casele de avocatură, cabinetele notariale și instituțiile de stat mai aleg birouri compartimentate, în vreme ce 90% din companii aleg birourile open-space
Potrivit Techno Office, unul dintre principalii furnizori locali de soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri, amenajările tip open-space domină în proiectele de pe piața locală, singurele firme care mai preferă o compartimentare clasică fiind casele de avocatură și cabinetele…
Potrivit Techno Office, unul dintre principalii furnizori locali de soluții complete pentru amenajarea spațiilor de birouri, amenajările tip open-space domină în proiectele de pe piața locală, singurele firme care mai preferă o compartimentare clasică fiind casele de avocatură și cabinetele notariale, alături de instituțiile de stat.
„Există anumite tipuri de business în care necesitatea de spații delimitate este prioritară, iar birourile de top management, sălile pentru întâlniri sau zonele închise de tip lounge sunt aspecte foarte importante, mai ales în sectorul legal, unde confidențialitatea este unul dintre punctele cheie în desfășurarea activității”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.
Pe de altă parte, subliniază reprezentanta companiei, există și situații în care amenajarea unui birou open-space este exclusă din considerente arhitecturale. Spre exemplu, în clădirile mai vechi, tip vilă, modificarea spațiilor nu este o variantă rentabilă, însă, nici nu reprezintă o condiție pentru respectivele companii, care își desfășoară activitatea în asemenea spații.
Dincolo de aceste aspecte însă, amenajările open-space, impuse de marile corporații ca reacție imediată la schimbările cerute de specificul activităților, reprezintă alegerea a peste 90% dintre clienții Techno Office, motivele care stau la baza deciziei fiind nevoia de colaborare și sporirea interacțiunii dintre angajați.