DNA: Gruparea Mironescu se ocupa cu "captura statului", forma cea mai inalta a coruptiei
Gruparea Mironescu se ocupa cu "captura statului", notiune care exprima forma cea mai inalta a coruptiei, respectiv coruptia generalizata, pentru care este nevoie de multi oameni, persoane bine plasate si influente, a spus procurorul Gheorghe Bocsan la instanta suprema.
Procurorul a aratat instantei ca termenul de “captura a statului” este unul stiintific criminalistic, el regasindu-se in numeroase tratate internationale, precizand ca este folosit in situatiile in care coruptia la un nivel sectorial sau chiar la nivelul unui intreg stat este generalizata. “Judecatorul fondului a retinut corect elementele din dosar si a retinut insistenta si pericolul pentru ordinea publica al inculpatilor. Pe apararile avocatilor arat ca notiunea de captura a statului este o notiune criminologica, termen regasit in numeroase conventii europene. Este forma cea mai inalta a coruptiei, respectiv coruptia generalizata. Este cazul acestui dosar, caz in care captura statului a fost una sectoriala, in domeniul vamal si portuar. Si alte regionale au legaturi conexe cu Directia Regionala de Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Constanta. Grupul a fost ambitios, pentru ca este nevoie de multi oameni pentru «captura statului», cu persoane bine plasate si influente”, a spus procurorul Gheorghe Bocsan in fata completului de cinci magistrati de la instanta suprema care a judecat contestatiile celor 28 de persoane arestate in acest dosar.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro