DNA cere arestarea lui Nicușor Constantinescu și în dosarul Centrului Militar Constanța
Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere Tribunalului Constanța arestarea preventivă a lui Nicușor Constantinescu, în dosarul în care acesta este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar din municipiu.
“Solicitarea a fost formulată în considerarea faptului că inculpatul nu va putea fi judecat în dosarul trimis spre judecare Tribunalului Constanța la data de 25 aprilie 2014, ulterior eventualei sale extrădări (cerute pentru a fi judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului București), având în vedere dispozițiile art. 74 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 17 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și SUA. Potrivit dispozițiilor menționate, persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea”, explică DNA, într-un comunicat de presă.
Astfel, precizează procurorii anticorupție, în cadrul rechizitoriului din dosarul Centrului Militar Constanța se arată că în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, cu știință, Constantinescu nu a asigurat finanțarea centrului, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, “fapte care au provocat vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale Ministerului Apărării Naționale precum și pagube acestei instituții”. Acest proces se judecă la Tribunalul Constanța.
În paralel, într-un alt dosar, repectiv cel în care președintele suspendat al CJ Constanța este acuzat că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, care se află pe rolul Tribunalului București, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată, sub control judiciar. În acest proces, instanța a dispus ca el să fie arestat preventiv, după ce s-a constatat în 12 iunie că acesta nu se afla în țară, încălcând astfel controlul judiciar.
“În acel dosar în care s-a emis mandat de arestare preventivă, inculpatul Nicușor Constantinescu fusese trimis în judecată de procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite sub forma complicității și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase”, conform DNA.
În acest context, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie, având în vedere propunerea de extrădare din data de 8 august, emisă în dosarul Tribunalului București, pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă a lui Constantinescu.
Prin urmare, având în vedere că Nicușor Constantinescu este implicat în două dosare distincte – unul pe rolul Tribunalului Constanția și altul pe rolul Tribunalulului Bucureși – judecarea președintelui suspendat al CJ Constanța, în cauza aflată la Tribunalul Constanța, nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus.
Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, în altul că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.
Într-un alt dosar, șeful CJ Constanța este cercetat pentru luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziții, 15 cartușe de calibrul nouă milimetri.
Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, aflat în continuare în SUA, arăta, într-un comunicat transmis joi, că a informat mai multe instituții, între care Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA, despre “deciziile abuzive” luate împotriva sa.
Avocatul lui Nicușor Constantinescu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției declanșarea unor verificări în cazul procurorilor și judecătorilor care au luat măsuri și au adoptat soluții în cauzele ce îl privesc pe clientul său, susținând că organele judiciare și instanțele pun la îndoială documente oficiale americane.
Pe numele lui Nicușor Constantinescu a fost emis un mandat internațional de arestare, după ce acesta nu a revenit în țară în urma unei operații făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menținută de Curtea de Apel București, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
Nicușor Constantinescu a primit apoi mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel București a menținut, în 7 august, o altă decizie în acest sens luată de Tribunalul Capitalei. Hotărârea Curții de Apel este definitivă.
Tribunalul București dispusese, în 23 iulie, arestarea lui Nicușor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care președintele CJ Constanța fumează la terasa unui restaurant din New York. În motivarea deciziei de arestare, Tribunalul București a arătat că Nicușor Constantinescu a încălcat în mod flagrant obligațiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare. În același document, judecătorul a mai spus că nu s-a făcut dovada necesității ca Nicușor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament și în România.
În motivarea primei decizii de arestare, Tribunalul Capitalei spunea, despre conținutul unei scrisori medicale depuse la instanță de Nicușor Constantinescu, că acesta se regăsește, în mare parte, într-un email trimis de președintele CJ Constanța doctorului care a emis documentul și a cărui semnătură “diferă izbitor față de cea existentă pe alte înscrisuri”.
După emiterea mandatului de arestare preventivă, Constantinescu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. El a cerut în instanță anularea deciziei de arestare preventivă luată de judecătorii Curții de Apel București, aceasta cerere urmând să se judece pe 12 septembrie la Tribunalul București.