Home Comerț dm drogerie markt SRL | Stații de reumpl...
Comerț

dm drogerie markt SRL | Stații de reumplere pentru detergenți de rufe și vase bio Planet Pure

Scopul introducerii stațiilor de reumplere pentru detergenți este de a oferi o alternativă sustenabilă achiziționării unor produse uzuale. Proiectul oferă tuturor oportunitatea de a se angaja într-o acțiune care protejează mediul înconjurător, într-un mod simplu și rapid, potrivit reprezentanților companiei. …

dm drogerie markt SRL | Stații de reumplere pentru detergenți de rufe și vase bio Planet Pure
dm drogerie markt SRL | Stații de reumplere pentru detergenți de rufe și vase bio Planet Pure · Foto: Business Magazin

Scopul introducerii stațiilor de reumplere pentru detergenți este de a oferi o alternativă sustenabilă achiziționării unor produse uzuale. Proiectul oferă tuturor oportunitatea de a se angaja într-o acțiune care protejează mediul înconjurător, într-un mod simplu și rapid, potrivit reprezentanților companiei. 

Descrierea inovației:

Cu ajutorul stațiilor de reumplere a detergenților de rufe și vase Planet Pure, clienții reduc considerabil cantitatea de plastic folosită. Prin acest proces sustenabil, oamenii se implică în susținerea acțiunilor de protejare a mediului. În plus, reprezentanții companiei spun că datorită calității produselor Planet Pure, care sunt certificate de Austria Bio Garantie, fiind create din materii naturale și prietenoase cu hainele, cu pielea și cu mediul înconjurător, clienții aduc o schimbare atât prin folosirea stațiilor de reumplere, cât și prin produsul în sine. Prima stație de reumplere a fost inaugurată în luna februarie 2022, la Timișoara, valoarea investiției fiind de aprox. 60.000 de lei/fiecare stație. În luna martie au început să fie introduse și în alte magazine dm din țară. Prima etapă a proiectului presupune extinderea stațiilor în 10 filiale dm din România. Atât pe stația de reumplere, cât și pe ambalajele reutilizabile cu care se folosește clienții găsesc toate informațiile despre produse, materialele folosite și modul de folosire, care este, de altfel, foarte simplu:

♦Ÿ Clientul alege un recipient refolosibil de pe raftul de lângă stație, în funcție de tipul de detergent dorit sau aduce de acasă un recipient cumpărat anterior;

Ÿ♦ Pe afișajul stației, clientul va apăsa START proces reumplere și va selecta dacă folosește un recipient nou sau unul refolosit;

Ÿ♦ Se scanează codul de bare de pe recipientul ales, iar după scanare se va aprinde un LED verde în dreptul zonei talerului pe care trebuie poziționat recipientul gol;

Ÿ♦ Odată poziționat recipientul, stația îl detectează și începe umplerea cu detergentul selectat;

Ÿ♦ La finalizarea umplerii, recipientul se ia cu grijă și i se montează capacul, iar imprimanta stației va tipări o etichetă autoadezivă, care va fi lipită pe acesta;

Ÿ♦ Se achită la casa de marcat.

Ambalajele, compuse 100% din bioplastice (trestie de zahăr), se găsesc exclusiv în drogheriile dm, iar costul acestora este amortizat încă de la a doua reîncărcare.

Proiectul a fost inițiat la nivel de concern și deja implementat cu succes în alte țări din Europa. În România este un efort susținut care implică mai multe departamente.

Elementul de noutate:

Deși conceptul de reumplere există și este folosit la scară largă în Europa, în România a fost introdus la nivel de rețea de retail odată cu lansarea acestui proiect în magazinele dm. Scopul este de a reduce semnificativ risipa de plastic și de a susține alegerile sănătoase și conștiente în comportamentul cumpărătorului. În plus, produsele folosite pentru reumplere contribuie și ele la îngrijirea mediului, dar au în vedere și o componentă socială puternică. Planet Pure este primul detergent de rufe cu certificare ecologică la nivel mondial și a luat naștere din dorința de a proteja natura prin dezvoltarea unor detergenți și produse de curățare din ingrediente și compuși 100% proveniți din extracte de plante nealterate. Brandul își concentrează atenția pe incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, prin oferirea de locuri de muncă în cadrul companiei.

Efectele inovației:

Avantajul de bază rămâne sustenabilitatea, însoțit de zero risipă. La zece sticle reîncărcate costul celei de-a 11-a devine zero, prin economia făcută cu ambalajul reutilizabil. Conform studiilor efectuate până în prezent, se economisește cu până la 70% plastic la fiecare reumplere. În funcție de evoluția acestui proiect, dm drogerie markt are în vedere diversificarea stațiilor și pentru alte tipuri de produse.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună