Home Actualitate DKV a ajuns la afaceri de 232 mil. euro...
Actualitate

DKV a ajuns la afaceri de 232 mil. euro în România

Furnizorul independent de carduri de combustibil DKV Euro Service a finalizat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 232 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere cu 19,5% față de anul precedent și cu 8% mai mult decât estimarea inițială a companiei, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții DKV. În comparație cu 2015, baza de clienți pentru România a înregistrat o creștere c…

DKV a ajuns la afaceri de 232 mil. euro în România
DKV a ajuns la afaceri de 232 mil. euro în România · Foto: Business Magazin

Prezentă pe piața locală de nouă ani, DKV Euro Service s-a dezvoltat constant de atunci. “Pentru anul 2017 DKV se va concentra pe dezvoltarea serviciilor și a rețelei de parteneri locali pentru a valorifica tendința pozitivă a pieței pe care o observăm. Piața din România are un potențial mare de dezvoltare – sunt peste 36.000 de companii active atât în domeniul transportului de mărfuri, cât și al celui de persoane. Cota de piață spre care țintim în acest an este de 15% din segmentul de transport internațional și o cifră de afaceri de 260 de milioane de euro. Recent au fost obținute și ultimele aprobări ale parteneriatul dintre DKV Euro Service, T-Systems International și Daimler AG, pentru joint venture-ul care va dezvolta platforma Toll4Europe. Aceasta va permite colectarea tuturor taxelor de drum, de poduri și de tunel utilizând același dispozitiv unic. Introducerea acestui proiect este planificată pentru anul 2018”, declară Robert Vass, country manager.

Clienții DKV și utilizatorii aplicației DKV APP au de acum acces la și mai multe informații privind costurile combustibillilor deoarece compania a extins transparența prețurilor carburanților în Uniunea Europeană cu trei noi piețe. Astfel, după Germania și Franța, DKV oferă în timp real și prețurile carburanților din Italia, Spania și Portugalia.

De asemenea, serviciile online ale companiei devin din ce în ce mai populare în rândurile clienților. Platforma eServices a DKV Euro Service cuprinde instrumente on line de tipul  DKV app, DKV Maps,  DKV Interfaces,  DKV Cockpit, DKV eReporting cu ajutorul cărora clienții își pot reduce substanțial efortul de administrare, întrucât au acces oricând la date și informații diverse și importante pentru business-ul lor: acces în  timp real la prețul carburantului din mai multe țări, planificator de rute, detalii despre rambursări de taxe, precum și harta punctelor de acceptanță etc.

DKV pune la dispoziția clienților cea mai mare rețea cu stații de carburanți și parteneri de servicii din Europa, cu peste 65.500 de puncte de acceptanță în 42 de țări europene. În România, clienții DKV pot beneficia de o rețea locală extinsă, de peste

700 de stații (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral etc).

Anul trecut, compania germană a adăugat aproximativ 5.000 de noi stații de carburanți rețelei sale din Europa și a devenit partener oficial pentru operatori de taxe de drum din mai multe țări europene.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună