Dispariția celui mai puternic mercenar rus: Ce scrie presa internațională despre prăbușirea avionului în care se afla Prigojin, dușmanul lui Putin
Cel mai puternic mercenar rus, Evgheni Prigojin, se afla la bordul unui avion care s-a prăbușit miercuri seara la nord de Moscova, fără supraviețuitori, au anunțat autoritățile ruse, la două luni de la ziua în care a condus o revoltă…
Cel mai puternic mercenar rus, Evgheni Prigojin, se afla la bordul unui avion care s-a prăbușit miercuri seara la nord de Moscova, fără supraviețuitori, au anunțat autoritățile ruse, la două luni de la ziua în care a condus o revoltă eșuată împotriva conducerii armatei, raportează Reuters.
Nu a existat niciun comentariu oficial din partea Kremlinului sau a Ministerului Apărării cu privire la soarta lui Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner și un dușman autodeclarat al conducerii armatei.
Cu toate acestea, un canal Telegram aflat în legătură cu grupul Wagner, Grey Zone, l-a declarat mort pe Prigojin și l-a aclamat ca pe un erou și un patriot care, potrivit acestuia, a murit din cauza unor persoane neidentificate pe care le-a numit „trădători ai Rusiei”.
Pe fondul unor speculații febrile și în absența unor dovezi verificabile, unii dintre susținătorii lui Prigojin au arătat cu degetul spre statul rus, alții spre Ucraina, care urma să își sărbătorească joi Ziua Independenței.
Oricine sau orice s-ar fi aflat în spatele accidentului, moartea lui Prigojin l-ar scăpa pe Putin de un rival care a reprezentat cea mai serioasă provocare la adresa autorității sale de când a venit la putere în 1999.
Un fost oficial de rang înalt de la Kremlin a declarat pentru Financial Times că este absolut sigur de faptul că moartea liderului Wagner a fost cauzată de conducerea Rusiei: „Eram absolut convins că îl vor elimina. Și așa au făcut. Astfel de lucruri nu pot fi iertate. Toată lumea înțelege că răspunsul la trădare va fi ireversibil și rapid. Acest incident reprezintă un semnal pentru întreaga elită rusească”.
Cu ceva timp înainte de revoluta lui Prigojin, unul dintre aliații săi a declarat pentru FT că acesat „riscă să sfârșească la fel de tragic ca Icar”.
The Guardian a raportat, de asemenea, moartea mercenarului rus: „Tocmai am vorbit cu niște muzicieni de excepție”, a scris Vladimir Rogov, șeful instalat de ruși în regiunea ocupată Zaporozhia, referindu-se la membrii grupului Wagner, organizație adesea numită de către presă drept „Orchestra”. „Ei confirmă faptul morții lui Evgheni Prigozhin și Dmitri Utkin”.
Potrivit BBC, avionul s-a prăbușit în apropierea satului Kuzhenkino, la jumătatea distanței dintre Moscova și Sankt Petersburg.
Un raport a afirmat că trupul lui Prigojin, în vârstă de 62 de ani, a fost găsit și identificat – acest lucru nu a fost confirmat oficial.
Toate cele 10 cadavre ale persoanelor aflate la bordul avionului au fost recuperate, a declarat agenția de știri rusă de stat Interfax.