Discuție în 2023 între o companie de recrutare și un IT-ist: „Ce ofertă îmi faceți? 6.000 de euro? Umilitor!“ Ce ofertă este acum, în 2025?
O discuție la ZF Live cu Sorina Faier, managing partner la firma de recrutare Elite Searchers, despre ce se mai întâmplă pe piața de IT. La un moment dat, a adus în discuție un caz de încercare de recrutare pentru…
O discuție la ZF Live cu Sorina Faier, managing partner la firma de recrutare Elite Searchers, despre ce se mai întâmplă pe piața de IT. La un moment dat, a adus în discuție un caz de încercare de recrutare pentru un specialist în IT. În 2023, spune ea, i-a făcut o ofertă unui specialist în IT: 6.000 de euro net pe lună. Răspunsul lui a fost „Umilitor!”, referindu-se la valoarea ofertei înaintate de client. În 2025, spune Sorina Faier, oferta pentru aceeași poziție a ajuns la 2.500 de euro pe lună, net, și dintr-odată nu mai este considerată umilitoare.
Poate să fie un singur exemplu, dar arată ce se întâmplă pe piața de IT, unde au loc schimbări tectonice și dintr-odată nimeni nu mai este sigur de jobul și pachetul salarial pe care îl are.
România, și în special cei din IT, au avut o viață extraordinară în ultimii 15 ani, cu o cerere în creștere, și mai ales cu salarii și pachete salariale într-o creștere continuă. Chiar și așa, salariile din România, pachetele salariale sunt sub salariile echivalente din Europa – Germania, sub cele de la Londra -, ca să nu mai vorbim de pachetele salariale din Statele Unite.
Apariția în prim-plan a inteligenței artificiale a început să schimbe piața de IT și dintr-odată anumite poziții au început să fie înlocuite de către AI.
Lumea va avea nevoie de IT-iști în continuare, dar acum, cel puțin în România, balanța se înclină către companii, care încep să pună condiții, după ce 15 ani s-au adaptat la condițiile cerute de IT-iști.
Nu în toată economia s-a replicat piața din IT, acolo unde nu poți să fii IT-ist peste noapte, cu atât mai mult un specialist.
Piața muncii de la noi a început să se strângă nu numai în IT, ci și în multe alte domenii. Numai în zona energiei regenerabile lucrurile sunt mai bune, cererea de ingineri, de tehnicieni etc. fiind mai mare decât oferta.
Piața muncii începe să adune CV-uri care nu-și găsesc un job imediat. Companiile de recrutare, de middle și top management, primesc mai multe CV-uri, iar la polul opus au mai puține proiecte de recrutare, ceea ce nu este chiar așa bine.
Sorina Faier spune că acum un an avea 20 de poziții deschise pentru care trebuia să găsească candidați, dar în schimb acum are numai zece contracte de recrutare.
Multe companii au înghețat organigramele, încep să înghețe salariile pentru 2026, dacă nu chiar le-au înghețat deja, și nici nu au proiecte de investiții concrete pentru anul 2026, care să necesite forță de muncă suplimentară, deci și noi recrutări.
Sunt companii care, deși arată că sunt prezente în piața de recrutare, mai degrabă cer și acumulează CV-uri și vor să afle cam unde sunt noile „prețuri”, adică ce salarii cer și ar accepta candidații.
Multe companii încearcă să-și actualizeze salariile și pachetele salariale la noua realitate și nimeni nu mai este atât de generos ca acum 3-4 ani, când se plătea oricât pentru a acoperi o poziție. 2026 va fi un an cu multe semne de întrebare pe piața de recrutare, cei care deja stau bine nu prea vor dori să plece în altă parte, iar firmele care vor să recruteze s-ar putea să vină în piață cu oferte mai reduse decât cele pe care le au deja.
Dacă ai primit o ofertă X în 2023, s-ar putea ca acum oferta să fie X minus 20-30%. Și fără multe dintre facilitățile oferite în cadrul pachetului salarial.
Tare mi-e teamă că perioada de glorie pentru angajați a trecut și s-ar putea ca lumea să nu se mai întâlnească cu aceste vremuri de aur în următorii ani, dacă nu chiar în următorul deceniu.
Schimbările aduse de AI, loviturile primite de sectoare întregi, cum este piața de automotive, vor aduce schimbări structurale majore pe piața muncii. Companiile au ca targhet să automatizeze și să digitalizeze tot ce se poate, astfel încât forța de muncă să fie înlocuită cât mai repede.
Din păcate, România nu prea are ce să pună în loc asftel încât să absoarbă restructurările de pe piața muncii. Va fi din ce în ce mai greu să găsești joburi bune de middle și top management, pentru că pozițiile sunt deja ocupate, iar CV-urile care stau la ușă au început să fie din ce în ce mai multe. Creșterile salariale, cel puțin la middle și top management, nu prea vor mai exista, cel puțin o perioadă, așa că fiecare va încerca să-și conserve poziția și salariul de acum fără a emite alte pretenții, ca în anii trecuți.
2026 va fi un an complicat pentru piața muncii, pentru angajați, va fi un an mai degrabă al companiilor, care vor stabili și vor pune condiții.
(cristian.hostiuc@zf.ro)