Home Actualitate Discovery Communications a preluat Euros...
Actualitate

Discovery Communications a preluat Eurosport International

Discovery Communications a anunțat finalizarea preluării pachetului majoritar de acțiuni al grupului media de sport Eurosport International. Discovery și-a mărit participația în cadrul Eurosport de la 20% la 51%, devenind astfel acționar majoritar, ca parte a unui parteneriat strategic cu TF1 Group, care a început în decembrie 2012.

Prețul final pentru Eurosport International a fost determinat având la bază o evaluare a Grupului Eurosport de 902 milioane de Euro (aprox. 1,2 miliarde USD), rezultată din evaluarea inițială, care a fost ajustată pentru a reflecta preluarea controlului asupra companiei. Din această evaluare a grupului a fost dedusă valoarea Eurosport France (85 milioane de euro, aproximativ 115 milioane USD). TF1 estimează că își va păstra pachetul de 80% din acțiunile Eurosport France, cel puțin până la data de 1 ianuarie 2015. De asemenea, încheierea acestei tranzacții nu influențează celelalte două elemente ale contractului inițial, referitoare la faptul că Discovery a dobândit 20% din acțiunile televiziunilor TV Breizh, Histoire, Ushuaia TV și Stylía,  respectiv la acordul de producție cu TF1 Group.

TF1 își va menține capacitatea de a formula propria opțiune de vânzare în privința pachetului de acțiuni rămas, adică 49% din Eurosport International, ceea ce ar putea crește pachetul deținut de Discovery la 100%. Adăugând în portofoliu cele șase noi televiziuni (Eurosport, Eurosport HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport Asia-Pacific și Eurosportnews), Discovery Communications operează în prezent peste 210 canale, ajungând în total la 2,7 miliarde de abonați la nivel mondial.



 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună