Discovery Channel a realizat un documentar despre dezastrul din Colectiv
Discovery Networks a anunțat premiera documentarului despre tragedia din clubul Colectiv ce a avut loc pe 30 octombrie în București, cauzând moartea a 63 de persoane și spitalizarea altor câteva zeci. Documentarul va prezenta în ordine cronologică faptele unanim recunoscute…
Discovery Networks a anunțat premiera documentarului despre tragedia din clubul Colectiv ce a avut loc pe 30 octombrie în București, cauzând moartea a 63 de persoane și spitalizarea altor câteva zeci.
Documentarul va prezenta în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în acea noapte în București, așa cum au fost relatate de cei direct implicați – supraviețuitori, familii ale acestora, autorități și cadre medicale care au luat parte la operațiunile de salvare. De asemenea, programul va conține și o reconstituire a momentelor de dinainte și după izbucnirea incendiului. Nick Allder, expert internațional în efecte speciale, multiplu premiat pentru producții precum Alien (1979) sau Al cincilea element (1997), a luat parte la realizarea acestui proiect în calitate de consultant pentru aspecte ce țin de siguranță.
Documentarul este comisionat de către Discovery Networks, prin producătorul executiv Charlotte Reid, unei echipe românești conduse de producătorul Mihai Predescu. Pe durata acestui program nu vor fi difuzate mesaje comerciale.Programul intitulat ”Dezastrul din Colectiv” va avea o durată de 44 de minute și va fi difuzat în premieră pe Discovery Channel duminică, 13 martie, de la ora 22.