Directorul Romarm: 2012 a fost cel mai prost an din istoria companiei
Romarm a incheiat 2012 cu pierderi de 800.000 lei, acesta fiind cel mai prost an din istoria companiei, după ce 2011 fusese unul foarte bun, a declarat directorul general al companiei, Dan Tache.
El a mai spus că pentru compania înființată în 2000, anul 2013 este, la fel ca și 2011, un an bun.
“Anul 2013 se situează pe același trend crescător. Acesta este target-ul meu, ca la sfârșitul anului să putem să ne lăudăm cu exporturi de cel puțin de două ori și jumătate mai mari decât anul trecut”, a spus Tache.
Pe de altă parte, acesta a arătat că, dintr-o evaluare pe anul 2012, la export a mers 95,9% din producția companiei.
“Principala noastră sursă de existență, de venit sunt exporturile. Piața românească în domeniul nostru suportă anumite anumite constrângeri bugetare și atunci, ca debușeu pentru produsele noastre, noi am găsit prin activitate proprie exporturile”, a explicat directorul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro