Directorul general al FMI: Euro va supraviețui anului 2012! Este o monedă tânără, dar solidă
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, a dat asigurări vineri că moneda euro va supraviețui dincolo de anul 2012, în pofida crizei datoriilor de stat.
“Va fi anul 2012 sfârșitul monedei euro? Mă îndoiesc serios. Este o monedă tânără, și în același timp una solidă. Există în zona euro, dar nu în legătură directă cu moneda, presiuni serioase și probleme privind datoria de stat, soliditatea sistemului bancar, care sunt în curs de soluționare. Însă moneda însăși nu va dispărea în 2012, nicio șansă”, a afirmat Lagarde, aflată în vizită în Africa de Sud, într-o întâlnire cu presa. Liderii europeni au convocat un nou summit pentru sfârșitul acestei luni, unde vor încerca din nou să stabilească un plan concret de soluționare a crizei datoriilor de stat, care a intrat în al treilea an și amenință supraviețuirea monedei unice la 10 ani de când a intrat în circulație.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro