Dincolo de poza de familie de la G8
Cele mai mari opt economii ale lumii s-au angajat să adopte o atitudine mai fermă față de spălarea de bani și evaziunea fiscală, dar comunicatul reuniunii G8 de la Lough Ness (Irlanda) nu explică metodele prin care o asemenea atitudine ar urma să fie pusă în practică.
Dezvăluirea acționariatului unor companii-paravan sau schimbul de informații între autoritățile fiscale au fost evocate de premierul David Cameron, care și-a făcut din combaterea evaziunii fiscale și a scandalurilor financiare un pilon central al președinției britanice a G8, însă nicio propunere radicală n-a fost adoptată, din cauza lobby-ului din partea grupurilor de business, îndeosebi americane. Una dintre propunerile cele mai radicale, de a sili multinaționalele să-și publice profiturile, veniturile și plățile fiscale defalcat pe fiecare țară unde operează, a fost pasată în sarcina OECD, care urmează să vină cu un plan de acțiune abia la reuniunea G20 de luna viitoare.
În schimb, președintele Barack Obama a anunțat lansarea primei runde de negocieri pentru un acord comercial bilateral între SUA și UE despre care Cameron și Obama au prezis că va crea 13 milioane de locuri de muncă în cele două zone și va fi probabil “cel mai mare acord comercial bilateral din istorie”.
Primele discuții pe marginea proiectului de acord vor avea loc luna viitoare la Washington și vor viza măsuri de deschidere a piețelor, eliminarea tarifelor comerciale și a barierelor netarifare, consolidarea investițiilor și alte promisiuni. Unele dintre punctele de discuție au creat deaj îngrijorări la nivelul organizațiilor sindicale din SUA, care se tem că acordurile de comerț liber vor duce la abuzuri ale angajatorilor, la probleme de mediu și la pierderea de către americani a unor locuri de muncă.