Din 600.000 de refugiați ucraineni care au intrat în România, doar 4.300 au cerut azil
Numai 4.322 de ucraineni au cerut azil în România de la debutul războiului din Ucraina încoace, arată Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), într-un răspuns la o solicitare ZF.
Aceștia pot fi încadrați în piața muncii din România fără un aviz de angajare al instituției, aceasta fiind o excepție de la regula angajării cetățenilor din afara Uniunii Europene. Cele mai recente estimări ale ONU arată că peste 4 milioane de ucraineni au părăsit țara, iar datele de la Poliția de Frontieră spun că până în 30 martie au intrat în România 587.000 de ucraineni. Cu cei care au intra și astăzi în țară, cifra se apropie de 600.000.
„De la începerea conflictului din Ucraina, 4.322 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională și pot fi încadrați în muncă fără aviz de angajare”, a transmis IGI către ZF.
Realitate din teren confirmă spusele IGI: centrele de primire de refugiați din România sunt pline, dar majoritatea ucrainenilor aleg să plece în alte țări din Vest și prea puțini se gândesc să rămână în România. Întrebată de reporterul ZF de ce nu s-a gândit să rămână în România, o refugiată din Ucraina a răspuns „nu cunosc țara, limba, locurile, mi-ar fi greu să mă adaptez.” Cu toate acestea, ea vorba doar ucraineană și rusă și alesese drumul Marii Britanii, pentru că avea o cunoștință care a locuit acolo și, cumva, explică ea, i se pare că locul ar putea fi mai familiar.
Zilnic, și peste 10.000 de ucraineni ajung în România, arată datele de la Poliția de Frontieră. Spre exemplu, în 30 martie, au trecut granița spre România 8.650 de cetățeni ucraineni. De la declanșarea crizei refugiaților și până în data de 30 martie, la nivel național, au intrat în România 587.478 cetățeni ucraineni, mai anunță Poliția de Frontieră.