Dilemele anului 2013: ce se va întâmpla în agricultură?
Primele semne arată că în primăvară fermierii vor obține o recoltă totală de grâu în creștere în condițiile în care ploile din toamnă și stratul de zăpadă depus în ultima lună a anului trecut au readus gradul de umiditate din sol la nivel optim.
CÂT GRÂU SE VA STRÂNGE ÎN HAMBARELE FERMIERILOR ÎN PRIMĂVARĂ?
Creșterea ar urma să vină și în condițiile în care recolta de grâu din 2012, de 4,7 milioane de tone, a fost și cea mai mică din ultimii cinci ani. Mai mult, statisticile arată că sunt puține șanse ca doi ani agricoli slabi să fie consecutivi. Antreprenorii puternici din agrobusiness, printre care se numără și Adrian Porumboiu, au anunțat deja că grâul crește în condiții bune. Astfel, atâta vreme cât condițiile meteo nu vor da peste cap creșterea grâului pe parcursul următoarelor luni, recolta minimă de grâu
s-ar putea ridica la 5-6 milioane de tone.
CUM VA EVOLUA PREȚUL GRÂULUI?
Toate indiciile venite de pe piețele internaționale și de la marile case de consultanță agricolă arată că prețul grâului, una dintre cele mai tranzacționate materii prime agricole de pe piețele internaționale, va continua să evolueze și în acest an pe un trend ascendent. Estimările privind creșterea cotației grâului vin pe fondul unor stocuri diminuate de rezultatele slabe din 2012. În consecință, fermierii europeni au însămânțat cu grâu aproape 24 milioane de hectare, un nivel maxim istoric. Creșterea de recoltă preconizată nu va domoli însă creșterea prețurilor în condițiile în care consumul de alimente va contina să crească atât în Asia, cât și în Orientul Mijlociu. Cotația grâului s-a încadrat pe un trend ascendent încă din 2010. Primul salt s-a produs după ce Rusia, unul din primii trei jucători de pe piața agricolă mondială, a interzis exporturile. Al doilea salt a venit anul trecut după ce seceta i-a lovit puternic atât pe producătorii europeni, cât și pe cei din Statele Unite. În consecință, prețurile din România, care urmăresc tendința burselor internaționale, au crescut în doi ani de la 500-600 lei/tonă la 1.000-1.100 lei/tonă de grâu la sfârșitul anului trecut.
CINE VA JUCA PE PIAȚA DE ACHIZIȚII ȘI FUZIUNI DIN AGRICULTURĂ?
Investitorii străini vor continua să rămână cei mai activi jucători de pe piața de fuziuni și achiziții din agricultură având în vedere că antreprenorii locali rămân ținte tentante pentru grupurile multinaționale. Mai mult, agricultura și industria alimentară sunt în continuare dominate de afacerile cu capital românesc. De exemplu, piața locală a mezelurilor așteaptă de ani buni intrarea unui jucător multinațional, iar piața fermelor rămâne una dintre cele mai fragmentate din întreaga economie românească. Fondurile de investiții, grupurile multinaționale, dar și investitori străini de talie mai mică au arătat un apetit crescut pentru preluări; prețurile mici pentru teren îi atrag precum un magnet.