Home Actualitate Digi a anunțat la Bursa de Valori că a s...
Actualitate

Digi a anunțat la Bursa de Valori că a semnat un acord de principiu pentru achiziția Telekom Romania Mobile în parteneriat cu omul de afaceri Adrian Tomșa, proprietarul grupului Clever Media

Operatorul de telecomunicații Digi Communications (simbol bursier DIGI), companie listată din acționariatul căreia fac parte și salariați români prin intermediul fondurilor de pensii private Pilon II, a anunțat luni seară la Bursa de Valori București că a achiziționat Telekom Romania…

Digi a anunțat la Bursa de Valori că a semnat un acord de principiu pentru achiziția Telekom Romania Mobile în parteneriat cu omul de afaceri Adrian Tomșa, proprietarul grupului Clever Media
Digi a anunțat la Bursa de Valori că a semnat un acord de principiu pentru achiziția Telekom Romania Mobile în parteneriat cu omul de afaceri Adrian Tomșa, proprietarul grupului Clever Media · Foto: Business Magazin

Operatorul de telecomunicații Digi Communications (simbol bursier DIGI), companie listată din acționariatul căreia fac parte și salariați români prin intermediul fondurilor de pensii private Pilon II, a anunțat luni seară la Bursa de Valori București că a achiziționat Telekom Romania Mobile Communications de la grecii de la Hellenic Telecommunications Organization (OTE – n.red).

“Societatea informează piața că, în data de 27 mai 2024, Digi Romania S.A. („Digi”) a încheiat un acord de principiu privind principalii termeni și condiții pentru achiziționarea de către West Network Invest S.R.L, un vehicul investițional deținut majoritar de către Digi și minoritar de către grupul Clever Media, a unei dețineri de 99,9999994% din capitalul social al Telekom Romania Mobile Communications S.A. („Telekom Romania Mobile”) de la Hellenic Telecommunications Organization S.A. („Tranzacția”). Încheierea Tranzacției este condiționată de mai multe aspecte, printre care finalizarea analizei de due diligence, obținerea aprobărilor necesare de la autoritățile competente și finalizarea și semnarea documentației aferentă Tranzacției. Conform înțelegerii dintre acționarii West Network Invest S.R.L., în cazul în care Tranzacția este finalizată, Telekom Romania Mobile urmează să rămână în piață ca operator independent de telecomunicații”, se arată în raportul publicat la BVB.ro.

Digi Communications are o capitalizare bursieră de 6,76 mld. lei iar acțiunile se tranzacționează la 67,6 lei, plus 54% anul acesta.

Pentru T1/2024, Digi a raportat un profit net de 25,6 milioane de euro, de la 10,8 milioane în ianuarie-martie 2023, în timp ce vânzările s-au majorat de la 395 de milioane la 445 de milioane de euro. Compania a ajuns la 25 de milioane de clienți deserviți în toate piețele în care activează.

Anterior raportării, emitentul a anunțat că a vândut rețeaua de fibră optică din Spania pentru 750 de milioane de euro către un consorțiu din care fac parte ș australienii de la Macquarie Capital.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună