Diferența dintre creșterile salariilor și inflație se adâncește
Salariul mediu net pe economie a ajuns la aproape 3.980 de lei în luna iunie a acestui an, în creștere cu 1,2% față de luna precedentă și cu 12,3% față de luna iunie din anul 2021, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
♦ Rata anuală a inflației a întrecut creșterea salariului mediu net pe economie în trei luni din cele șase din anul 2022 pentru care INS are date publicate l♦ Cea mai mare diferență dintre rata inflației și creșterea salariului mediu net a fost în luna iunie.
Salariul mediu net pe economie a ajuns la aproape 3.980 de lei în luna iunie a acestui an, în creștere cu 1,2% față de luna precedentă și cu 12,3% față de luna iunie din anul 2021, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Deși au crescut considerabil de la an la an, salariile angajaților români nu reușesc să țină pasul cu inflația. În luna iunie, inflația anuală a ajuns la circa 15,1%. De altfel, rata anuală a inflației a întrecut creșterea salariului mediu net pe economie în trei luni din cele șase din anul 2022 pentru care Institutul Național de Statistică are date publicate. Cea mai mare diferență dintre rata inflației și creșterea salariului mediu net din ultimele trei luni pentru care există date a fost în luna iunie, când inflația a fost de 15,1%, iar creșterea salariului mediu net a fost de 12,3%.
„Mulți angajatori încearcă să țină pasul cu inflația, însă, din păcate, doar puțini reușesc. De regulă, doar cele mai mari și puternice companii care primesc ajutor de la sediul central global pot face față scumpirilor. Cei mai afectați sunt angajații cu venituri mici, a căror creștere este automat conformă cu venitul lor și fac față cu greu valului de scumpiri”, explică Sorina Faier, managing director al companiei de recrutare Elite Searchers.
De altfel, trei sferturi dintre companiile din România au ajustat sau vor ajusta salariile cu inflația sau cu un procent situat între inflație și creșterea planificată inițial, în timp ce restul au decis să mențină bugetul de creșteri salariale stabilit în 2021, arată o analiză a PwC România pe baza informațiilor furnizate de peste 100 de companii participante la Barometrul de îHR realizat de companie în luna iunie. Astfel, creșterea medie a bugetului salarial total în 2022 față de 2021 este de 9,4%
Cele mai mari salarii din economia locală au fost în continuare cele ale angajaților din industria de IT, care au ajuns la 9.331 de lei în luna iunie, în creștere cu circa 11% față de luna iunie din anul 2021. Pe locul al doilea sunt salariile din categoria de activități de editare, cu aproape 9.100 de lei net în iunie 2022, în creștere cu 30% față de aceeași lună din anul trecut. De altfel, creșterea înregistrată de salariile din activități de editare a fost a doua cea mai mare din rândul sectoarelor prezente în top 10, după cea din extracția cărbunelui, de 48%, și la egalitate cu cea din sectorul transporturilor aeriene.
Podiumul a fost completat de angajații din sectorul de fabricare a produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, cu un salariu mediu net de puțin 7.900 de lei, în creștere cu 5% față de iunie 2021. Creșterea înregistrată de salariul mediu net al angajaților din această categorie a fost cea mai mică dintre cele ale industriilor prezente în top 10. De altfel, creșterile salariilor medii nete ale angajaților din top 10 industrii în iunie 2022 față de iunie 2021 au variat între 5% și 48%, conform calculelor ZF pe baza datelor de la INS.
La polul opus, cele mai mici salarii medii nete din economie în luna iunie au fost cele din fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, de 2.186 de lei. Salariile din industria de hoteluri și restaurante au avut a doua cea mai mică valoare, de 2.242 de lei, în creștere cu 16% (316 lei) de la an la an, adică iunie 2022 față de iunie 2021. Podiumul celor mai mici salarii din luna iunie a fost completat de cele din fabricarea articolelor de mobilă, care au ajuns la 2.594 de lei.
„HoReCa nu s-a mai aflat pe primul loc la capitolul cele mai mici salarii pentru că vara este o perioadă foarte bună, cu cerere ridicată în acest domeniu și angajatorii au fost obligați să crească salariile pentru a atrage forță de muncă”, a spus Sorina Faier.
În plus, în HoReCa a existat o ușoară creștere salarială ca urmare a creșterii activității în acest segment după ridicarea restricțiilor, fapt ce a atras după sine și o cerere mai mare de forță de muncă, adaugă ea.
„Cum mulți din această industrie s-au reprofilat în perioada în care au existat restricții, patronii au crescut acum salariile pentru a atrage angajați. Media veniturilor a mai crescut și datorită angajaților aduși din Asia și în cazul cărora contractele și veniturile sunt declarate integral și transparent. Din păcate, cu tot cu această creștere, veniturile momentan tot nu țin pasul cu inflația și creșterea prețurilor”, a concluzionat reprezentanta companiei de recrutare.