Dezvoltatorul britanic de software Amdaris, co-fondat de antreprenorul moldovean Vlad Nanu, cumpărat de compania americană Insight Enterprises. În România, Amdaris are birouri în Timișoara și București și 250 de angajați
Compania de origine britanică Amdaris, ce oferă servicii de dezvoltare software, suport dedicat gestionării produselor web și consultanță strategică, înființată în 2009 în Marea Britanie de antreprenorul Vlad Nanu din Moldova și britanicul Andy Rogers, a fost cumpărată de americanii…
Compania de origine britanică Amdaris, ce oferă servicii de dezvoltare software, suport dedicat gestionării produselor web și consultanță strategică, înființată în 2009 în Marea Britanie de antreprenorul Vlad Nanu din Moldova și britanicul Andy Rogers, a fost cumpărată de americanii de la Insight Enterprises, integrator de soluții IT pentru companii, arată informațiile publicate pe site-ul companiei britanice. Reprezentanții celor două companii nu au dezvăluit valoarea achiziției.
„Cu un peisaj de business într-o stare constantă de schimbare, produsele și serviciile IT au devenit parte integrantă: fiecare afacere trebuie să fie digitală. Organizațiile au nevoie de un partener pentru a consilia, proiecta, construi și implementa viitoarele lor modele de business folosind tehnologia, accelerându-și călătoria digitală. Cu Amdaris, poziția companiei Insight ca integrator de soluții de top va fi îmbunătățită, iar clienții vor avea și mai multe capacități în dezvoltarea de aplicații și consultanță digitală. Clienții Amdaris obțin, la rândul lor, acces la expertiza noastră în cloud, date, AI, securitate cibernetică și edge inteligent, sporită de relațiile de lungă durată ale Insight cu peste 6.000 de parteneri tech de pe tot globul”, a spus Adrian Gregory, Insight EMEA president, se arată pe site-ul Amdaris.
Joyce Mullen, președinte și CEO al Insight, spune că prin achiziția companiei Amdaris, Insight își va îmbunătăți capacitățile tehnologice și va oferi o gamă și mai largă de servicii și soluții clienților din regiunea EMEA.
„Pe fondul creșterii rapide a industriei de IT, achiziționarea Amdaris de către Insight spune multe despre încrederea pe care ei o au în abilitățile și talentele de dezvoltare software pe care Europa de Est le are de oferit”, a spus Vlad Nanu, co-fondator și co-CEO al Amdaris.
La nivel național, compania Amdaris are un birou în Timișoara (deschis din 2012) și unul în București (deschis anul acesta) și înregistrează un număr de circa 250 de angajați. În cadrul evenimentului de deschidere a spațiului de lucru din București, Vlad Nanu, co-fondator și co-CEO al Amdaris a transmis că România este singura țară în care compania are două centre independente.
Compania Amdaris a înregistrat afaceri de 7,8 mil. euro (39 mil. lei) la finalul anului 2022, în creștere cu 95% față de 2021, și un profit net de 509.000 euro (2,5 mil. lei), plus 89% față de anul precedent, potrivit datelor publice.