Dezvoltatorii imobiliari și constructorii trebuie să aplice, din luna mai, noile prevederi legislative privind siguranța la incendiu, inclusiv cerințe mai stricte privind materialele utilizate și reguli pentru integrarea sistemelor fotovoltaice
Dezvoltatorii imobiliari, constructorii și arhitecții trebuie să aplice, din luna mai, noile prevederi legislative privind siguranța la incendiu, introduse prin Normativul P118-2025, care include cerințe mai stricte privind materialele utilizate și reguli pentru integrarea sistemelor fotovoltaice, standardizând în paralel criteriile…
Dezvoltatorii imobiliari, constructorii și arhitecții trebuie să aplice, din luna mai, noile prevederi legislative privind siguranța la incendiu, introduse prin Normativul P118-2025, care include cerințe mai stricte privind materialele utilizate și reguli pentru integrarea sistemelor fotovoltaice, standardizând în paralel criteriile de evaluare și proiectare.
Regulile în acest domeniu nu au mai fost actualizate din 1999.
Printre principalele modificări aduse de P118 se numără stabilirea unor cerințe mai riguroase pentru performanța materialelor de construcție la acțiunea focului, inclusiv evaluarea comportamentului acestora sub influența temperaturilor ridicate și impactul lor asupra structurii clădirii.
Astfel, devine obligatorie utilizarea materialelor incombustibile din euroclasa A1 sau A2-s1,d0 pentru izolația termică, cu cerințe diferite pentru fiecare tip de clădire. În primul rând, pentru toate tipurile de clădiri cu înălțime mai mare de un etaj este obligatorie utilizarea unei bariere la foc incombustibila de 60 cm în dreptul fiecărui etaj, explică reprezentanții companiei Rockwool, producător de vată minerală bazaltică.
De asemenea, prin P118 devine obligatorie utilizarea materialelor incombustibile din euroclasa A1 sau A2-s1,d0 pentru izolarea termică a blocurilor de locuințe mai înalte de 20 de metri, hotelurilor mai înalte de cinci etaje, clădirilor administrative înalte sau foarte înalte, centrelor comerciale și sportive, dar și a tuturor spitalelor și școlilor, indiferent de înălțime.
În plus, au fost introduse și prevederi pentru clădirile pe care se montează sisteme fotovoltaice.
” Noul P118 este o realizare importantă, care reflectă o înțelegere mai profundă a riscurilor de incendiu și care va face clădirile din România mult mai sigure. Ne bucurăm că nevoile pieței au fost înțelese și că vom putea construi un viitor mai sigur de acum înainte. Suntem pregătiți să oferim în continuare prin produsele noastre cele mai sigure și sustenabile soluții pentru izolarea clădirilor și să sprijinim arhitecții, constructorii și dezvoltatorii în tranziția către noile cerințe”, a declarat Florin Popescu, Regional Director ROCKWOOL Balkans.
Actul normativ impune standarde mai riguroase pentru detectoarelor de fum și gaze, obligația de a monta soluții de monitorizare a incendiilor, numărul și dimensiunea ieșirilor de urgență.