Dezvăluirile pe care le-a făcut Joaquin "El Chapo" Guzman într-un interviu cu actorul Sean Penn
Celebrul interlop mexican Joaquin "El Chapo" Guzman i-a acordat un interviu actorului Sean Penn după ce a evadat, în timpul unei întâlniri secrete în jungla mexicană, și urmează să fie extrădat în Statele Unite, după ce a fost arestat vineri…
Celebrul interlop mexican Joaquin “El Chapo” Guzman i-a acordat un interviu actorului Sean Penn după ce a evadat, în timpul unei întâlniri secrete în jungla mexicană, și urmează să fie extrădat în Statele Unite, după ce a fost arestat vineri în timp ce își pregătea filmul biografic, relatează CNN.
Cum a fost copilăria ta?
Îmi aduc aminte că mama făcea pâine și eu o vindea. Vindeam portocale, sucuri, bomboane. Mama mea a muncit din greu. Am cultivat porumb, fasole. Am avut grijă de vacile bunicii și am tăiat lemn
Și cum ai ajuns în industria drogurilor?
De la 15 ani m-am implicat în asta. Unde am crescut eu, pe o fermă numită La Tuna, în municipiul Badiraguato, nu existau, nici azi, oportunități pentru alt fel de job. A fost singura cale prin care puteam face bani pentru a cumpăra mâncare, pentru a supraviețui.Am crescut mac (pentru opiu), marijuana și am început să vând.
Cum ai reușit să pleci de acolo? Cum ai realizat expansiunea?
Am plecat de la fermă la 18 ani, m-am dus la Culiacan apoi la Guadalajara, însă tot timpul reveneam la fermă să o vizitez pe mama mea.
Cum s-a schimbat viața ta de familie de atunci?
Foarte bine. Copii mei, frații mei, nepotții mei, ne înțelegem bine, cu toții.
Acum că ești liber, cum te-a afectat?
Sunt fericit, libertatea este foarte bună și presiunea pentru mine este normală deoarece a trebuit să am grijă în anumite orașe de câțiva ani încoace. Mă simt bine.
Este adevărat că drogurile distrug omenirea și aduc numai rău pe lume?
Este adevărat că drogurile distrug. Din păcate, după cum am zis, unde am crescut eu nu exista o altă alternativă. A fost o metodă de supraviețuire pentru mine.
Crezi că este adevărat că tu ești responsabil pentru volumul mare de droguri din lume?
Nu, asta este fals pentru că atunci când eu nu o să mai fiu traficul de droguri nu o să se oprească.
Afacerea ta a scăzut sau a crescut cât timp ai fost în închisoare?
Din câte știu eu nici nu a crescut, nici nu a scăzut. A rămas la fel.
Ești o persoană violentă. Ești dispus către violență?
Nu, nu sunt o persoană violentă. Doar mă apăr.
Consideri că organizația ta este un cartel?
Nu, domnule, deloc. Deoarece oamenii care-și dedică viața acestei activități nu depind de mine.
Cine este de vină? Persoanele care vând droguri, persoanele care consumă sau persoanele care creează o cerere pentru astfel de produse?
Dacă nu ar exista consum, nu ar exista nci vânzare. Consumul devine din ce în ce mai mare. Așa că și vânzările cresc.
Ai vise? Visezi?
Visez normal. Să visez în fiecare zi? Nu
Folosești droguri?
Nu, domnule. Am încercat cu ani în urmă, dar nu sunt dependent.Nu am mai consumat droguri în ultimii 20 de ani.