DEZVĂLUIRI despre dosarul Rovinari-Turceni. Ce spune un martor despre Victor Ponta
La termenul de marți au fost audiați alți doi martori, Radu Cernov, fost partener la Șova și Asociații și fost consilier personal al lui Dan Șova, și Amalia Rațiu, fost asociat al firmei.
În ceea ce privește colaborarea lui Victor Ponta cu firma de avocatura a lui Dan Șova, Cernov a declarat instanței că are cunoștință despre existența unei convenții între firmele deținute de cei doi.
“În 2007 s-a încheiat o convenție între cele două firme. Această convenție a fost în vigoare până la începutul lio 2009 și avea fixat un onorariu indiferent de conlucrare, fiind un fel de abonament. Activitatea de conlucare cu avocații firmei noastre s-a desfășurat privind MFA Mizil. De acesta se ocupa Iacob Bogdan. Nu știu daca Victor Ponta a figurat pe site-ul firmei ca asociat. Erau discuții ca firmele să fuzioneze, nu doar să colaborăm, dar nu s-au concretizat. L-am văzut pe Victor Ponta venind o dată la firmă, din câte îmi aduc aminte. Nu pot preciza scopul vizitei lui Victor Ponta la firma de avocatura în perioada în care se discuta fuziunea celor două entități. I-a fost repartizat un loc în firma. În 2007-2009 s-au întocmit rapoarte de activitate între SCA Șova și Asociații și firma de avocatura a lui Victor Ponta. Am constatat personal în ianuarie 2009, când documentele SCA Șova și Asociații au fost preluate de mine ca urmare a retragerii lui Dan Șova și dobândirii de către mine a calității de coordonator. Am primit un biblioraft cu arhiva acestor rapoarte. Nu le-am lecturat și nu știu la ce se refereau. Am pus la dispoziția organelor documentele respective când a avut loc un control fiscal. Ulterior, Victor Ponta ne-a solicitat o copie a rapoartelor deoarece și la cabinetul lui avea loc un control fiscal. Victor Ponta nu a discutat direct cu mine, ci un angajat al firmei a luat legatura cu Ciurcu Simona, care m-a înștiințat. Eu mi-am dat acordul să fie trimise. Nu a existat o corespondență scrisă, predarea făcându-se ca urmare a cererii verbale”, le-a mai spus Radu Cernov judecătorilor.
CITEȘTE INTEGRAL ARTICOLUL AICI