Despre Siria, numai de bine (I)

ADRIANA SOHODOLEANU (CALATOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ȘI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

Aici e mai ușor ca oriunde să te întorci în timp, în vremurile în care pământul roșu al Mesopotamiei aparținea unui singur mare popor, acela al celor 1001 de nopți.

În Siria ochii au parte de mult deșert pietros, castele bine conservate, femei în haine negre, mănăstiri ortodoxe martore ale multor întâmplări biblice, zaharicale cât cuprinde, câte un măgăruș ici-colo și un cer plin de minarete de oriunde te-ai uita. Călătoria este cel puțin la fel de bogată și pentru papilele gustative – cofeturi înmuiate în miere lipicioasă, salate răcoritoare, kebaburi perfecte, condimente amețitoare și multe, multe zâmbete.

În ianuarie 2011 președintele avea chipul lipit, gravat, sculptat sau afișat cam peste tot, iar Facebook și Skype era blocate. Cartelele preplătite de telefon se cumpărau în baza copiei după pașaport, dar oamenii erau veseli și foarte prietenoși – probabil singura țară în care oamenii se bucurau sincer că ești din România, care le amintea de facultate, tinerețe sau de originea soției.
În contextul actual, vizita făcută în decembrie 2010-ianuarie 2011 este una din cele mai prețuite vacanțe și un prilej de a împărtăși câteva din motivele pentru care Siria nu trebuie văzută ca un teatru de război și sursă de conflict în zonă, ci ca un must-see pe lista locurilor ce trebuie văzute.

DAMASC, ARHITECTURA ȘI PICIOARE DESCULȚE
Așa am petrecut o bună parte din timp în Damasc – hoinărind prin moschei, printre broderii în piatră și mozaicuri minuțios lucrate, colorate viu și copleșitoare pe alocuri.
Moscheea Omeiazilor este cea mai frumoasă, cu o arhitectură remarcabilă și o curte interioară menită să restabilească raportul om-divinitate.

Aici se consideră că este păstrat capul Sf. Ioan Botezătorul, într-un sarcofag drapat în verde, protejat de credincioși printr-un grilaj-cușcă. La intrarea în marea moschee a Omeiazilor, între ciotul unei coloane romane și un balcon cu covoare spânzurate la aerisit, stă zi de zi o pereche de tineri sirieni ce vând suc proaspăt de fructe.

Vând suc de rodii, portocale și dude, alegând din grămezi de fructe vii pe acelea care, în schimbul unei lire, vor potoli setea unui călător. Mecanismul este simplu și se aseamănă unei ghilotine; rodia își pune trupul durduliu într-o cupă asupra căreia se abate brusc un fel de ciocan și – gata! – viața i se scurge picătură cu picătură în paharul de unică folosință, iar leșul îi este aruncat în spate, lângă suratele sale.

O băutură surprinzătoare în Damasc este limonada – arată ca o spumă verde, iar prima înghițitură produce un șoc. Are gustul prospețimii maxime, cum n-ai încercat vreodată; luată la bani mărunți, îți dai seama că rețeta nu poate fi decât aceasta: se ia o mână de mentă și o lămâie și se dau prin blender; se pun în pahar și se picură puțină apă gazoasă, așa, ca să aibă bule.

Atât limonada, cât și sucul de rodii dau energia necesară vizitării în picioare desculțe a încă unei moschei sau a unui palat, cum ar fi de exemplu cel al lui Salah-al-Din, învingător al cruciaților din Palestina și sultan peste Egipt, Siria, Yemen și alte părți de lume. Micuță și cochetă, locuința acestui sultan respectat până și de dușmani are o curte interioară cu portocali în pârg și arhitectură prietenoasă.