Despre o schimbare care nu a început încă

John Goffe Rand este un ins practic necunoscut, un american din secolul al XVIII-lea, pictor și inventator. Interesant este că Renoir socotea că fără Rand impresionismul nu ar fi existat. Asta pentru că americanul a inventat tubul metalic cu vopsea, eliberând artistul de corvoada preparării vopselurilor și oferindu-i mobilitate, posibilitatea de a merge pe câmp, la malul mării sau în pădure pentru a picta. Este una din schimbările mărunte care apar rar și au, în timp, efecte majore.

Putem face ușor o paralelă cu actuala criză, care a adus și ea o sumedenie de schimbări, mai mari sau mai mărunte, schimbări care, sunt convins, vor modifica în moduri nebănuite mediul de afaceri. Ballmer a avut una dintre cele mai grele misiuni din lume, să îi urmeze unui ins care a avut Sclipirea, adică lui Bill Gates. În aceeași situație se află și Tim Cook la Apple, după dispariția lui Steve Jobs.

Eu am o teorie: că un om face în viață un singur salt către stele, asta însemnând ceva, o realizare, o operă de artă, o carte, un cântec, un film, un copil sau o casă, ceva unic, irepetabil. Restul creațiilor sale vor fi plăcute, admirate, cumpărate sau invidiate, dar Reușita este una singură. Bill Gates a sclipit atunci când a păstrat drepturile asupra sistemului de operare, Michael Dell atunci când a decis să construiască computere la comandă, pe internet, și să nu producă pe stoc, Larry Page și Sergey Brin atunci când au decis să mizeze pe simplitate și pe gratuit, iar Jobs în momentul în care a înțe-les cum să îți transformi clienții în fani, oferindu-le ceea ce își doresc, fără să poată defini ce își doresc. Ballmer și Tim Cook au rămas setați pe ultima comandă dată de șeful cel genial, și de aici vine o repetitivitate care nu a folosit nici Microsoft, nici Apple.

Cineva spune că dacă îmbunătățești un produs de un număr de ori, ajungi în cele din urmă să-l faci praf; într-un fel sau altul și indiferent de ce zic cifrele, teoria asta se aplică și pentru iPhone, și pentru Windows. Voi da un singur exemplu: magazinele Apple au înregistrat trimestrul trecut prima scădere din ultimii cinci ani și există voci care pun asta pe seama unei schimbări de priorități, dinspre client și satisfacția acestuia către vânzări și rezultate.

Aceasta, împreună cu lipsa unui șef al diviziei de magazine și cu lipsa unor produse noi, care să entuziasmeze fidelii Apple, costă compania (chiar dacă, repet, rezultatele generale, în ansamblu, par să mă contrazică). Ce vreau să spun este că și Ballmer, și Tim Cook trăiesc sub presiunea obținerii unor rezultate și au încercat/încearcă să le obțină. Când, recent, Michael Dell a decis să își delisteze compania, a urmărit să scape tocmai de această presiune, de lupa analiștilor și de presiunile acționarilor; o abordare antreprenorială ar face din Dell o companie mai sprintenă, mai deschisă la nou și, poate, mai inovatoare.

Cred că managerul secolului XXI trebuie să rescrie reguli și să depășească, printr-o abordare antreprenorială, modelul Jack Welch, condus doar de numere seci și de interesul acționarilor. Cred că vor dispărea managerii staruri. Cred că vor rezista cei cu instinct și nu cei cu MBA. Cred că vor rezista cei care înțeleg și comunică cu generația Y. Vor rezista cei care țin cont nu numai de reducerea costurilor, ci și de fleacuri precum satisfacția angajaților și cei ce vor face distincția între bla-bla-ul corporatist și responsabilitatea reală. Cred că va dispărea mitul CEO-ului „priceput la orice, pentru că orice este o marfă„. Nu insist, vom face un articol mai mare pe această temă.
Vestitul „Pătrat negru pe fond alb„ al lui Kazimir Malevici mi se pare o bună ilustrație pentru schimbare, pentru schimbarea profundă; omul a fost un excentric, un soi de revoluționar care a avut puterea de a se defini și de a influența.