Designerul oazelor de liniște ale elitei autohtone

Hamid Nicola Katrib a venit în România din Liban în urmă cu aproximativ un deceniu și de atunci și-a construit un nume pe nișa amenajărilor interioare, mai ales în rândul oamenilor de afaceri locali care își transformă locuințele în adevărate opere de artă.

„M-au ajutat mulți factori și multe coincidențe, destinul m-a adus unde trebuie la momentul potrivit“, își descrie arhitectul specializat pe design interior Hamid Nicola Katrib experiența profesională. Discuția are loc într-un birou care reflectă îi personalitatea: în biroul lui sunt instalații – fluturi, insecte, obiecte asociate în mod atipic – în capsule de sticlă, pe care le descrie drept „un moment static, s-a oprit timpul fix în momentul de dinainte să se miște sau să cadă“, precum și tablouri cu influențe suprarealiste realizate de el sau din colecția personală de portrete.

Katrib a sosit în România în urmă cu aproximativ zece ani din Liban, iar de atunci a început să câștige pe baza apetitului în materie de amenajări interioare ale elitei din mediul de afaceri. A ajuns acum la circa 20 de proiecte pe an, în toată țara; majoritatea sunt în domeniul rezidențial – mai ales pentru clienți oameni de afaceri și politicieni. Din rândul clienților companii oferă ca exemplu lanțul de clinici stomatologice Dent Estet, pentru care a lucrat la realizarea proiectului Dent Estet Kids. Spune că pentru acestea variază costurile, în funcție de dimensiune și alte particularități. O plajă pe care o oferă este între 3.000 de euro, cost pentru un stand într-un magazin comercial, și 15.000 de euro pentru amenajarea unei case (care se întinde pe aproximativ un an). Realizează astfel venituri anuale de câteva sute de mii de euro.

Alegerea domeniului de activitatea a fost naturală pentru arhitectul de origine libaneză, cunoscut în prezent drept unul dintre cei mai apreciați designeri de interior din România: „Am crecut într-o casă frumoasă, cu părinți cu posibilități, cu servitor; iar după ce casa a ars într-un incendiu, când eram mici, ai mei au apelat la o decoratoare, care a refăcut casa“, își amintește Katrib despre primul contact cu designul interior. Și-a cultivat gustul pentru frumos și în vacanțele de vară, indiferent unde le-a petrecut: când venea verile la bunicii din România, în Bacău, prefera să picteze, iar bunicii lui l-au trimis la un atelier de pictură, unde a învățat tehnica picturii în ulei. A vândut primul tablou în ulei la 14 ani cu 350 de dolari, iar pe următorul, tot pe atunci, cu 500.

În urmă cu aproape 10 ani, nu venise în România hotărât să rămână. A ajuns aici din cauza unui eveniment nefericit din familie – bunicul din partea mamei murise și povestește că, deși își făcuse bagajul pentru șapte zile, un om de afaceri, tot libanez, l-a convins să rămână. La momentul respectiv avea 23 de ani și lucra pentru un birou de arhitectură din Liban, unde se angajase după absolvirea facultății. Katrib povestește că, deși acolo companiile nu angajau arhitecți fără experiență, facultatea facilitează întâlnirea dintre mediul de afaceri și studenți. Spre exemplu, companiile analizează proiectele de diplomă ale absolvenților și, în baza acestora, face oferte câtorva câțiva dintre ei.

A primit mai multe oferte și spune franc că a ales compania care i-a oferit salariul cel mai mare, dar și prin prisma notorietății acesteia. Compania respectivă avea proiecte în tot Orientul Mijlociu, dar și în sudul Franței, cu clienți membri ai familiei regale din Orient. „Făceam bugete cu milioane, acolo clienții nu întrebau cât costă proiectele respective, important era să le placă. Amenajau case în Londra, Elveția, Maroc, pe care nici măcar nu le vizitau.“ Ajunsese astfel, ca pe lângă salariul lunar, care pentru un începător era de circa 1.200 de dolari pe lună, la venituri suplimentare de 2.000-4.000 de euro, atât din proiectele derulate, cât și din vânzarea din tablouri.

Omul de afaceri din București i-a propus o triplare a salariului și beneficii – casă și mașină. Singura condiție impusă era să rămână în România. „Discuția a avut loc vineri, iar până luni a trebuit să iau o decizie. Într-un weekend a trebuit să hotărăsc dacă încep o viață nouă aici sau dacă mă întorc la modul sigur, unde cât de cât mediul era asigurat în jurul meu“, își amintește arhitectul. În domeniul arhitecturii, e imposibil să reușești într‑un mediu sărac și fără conexiuni, de aceea decizia a fost cu atât mai dificilă: „Nu este ca în cazul unei rochii pe care ai făcut-o și pe care o pui în vitrina unui magazin, pe care orice trecător o poate vedea; trebuie să fii într-un anturaj în care oamenii își permit să angajeze arhitecți și designeri“.