Deputatul Andreea Cosma: Procurorul Negulescu m-a "paradit"
Deputatul Andreea Cosma a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, ca reacție la afirmațiile deputatului PMP Corneliu Bichineț, că procurorul Mircea Negulescu a "paradit-o" în sensul că i-a distrus liniștea, cariera, viața și șansa de a avea încă un copil.
“Îl respect pe Bichineț. Răspunsul este că Negulescu m-a «paradit» în sensul că mi-a distrus liniștea, cariera, viața și șansa de a avea încă un copil. Eu eram însărcinată la momentul la care el efectua o urmărire penală în mod abuziv asupra mea. M-am folosit de mintea mea ca să fac față omului care mi-a distrus viața. O femeie deșteaptă poate să se folosească doar de mintea ei pentru a ține cald un bărbat”, a transmis, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Andreea Cosma.
Afirmațiile deputatului Andreea Cosma vin după ce deputatul PMP, Corneliu Bichineț, i-a cerut miercuri, de la tribuna Parlamentului, să spună ce fel de relație a avut cu procurorul Mircea Negulescu, exprimarea sa iscând o serie de critici în sala de plen.
„Este colega noastră aici de la PSD, care a devenit vedetă națională, Cosma? Eset cumva aici? Vreau să știu până la urmă – am o nedumerire, nu masculină, nu de ordin freudian, până la urmă, acel păcătos, Portocală, care s-a dovedit și a fi un barbat foarte prost, a paradit-o sau nu a paradit-o?”, a declarat Corneliu Bichineț, deputat PMP, la tribuna Parlamentului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro