Home Actualitate Deponenții cu peste 100.000 euro în bănc...
Actualitate

Deponenții cu peste 100.000 euro în băncile din Cipru ar putea pierde 40% din ce depășește suma

Deponenții cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din Cipru ar putea înregistra pierderi de circa 40% din sumele peste acest nivel, în timp ce măsurile de control al capitalului ar putea rămâne active mai multe săptămâni, a declarat marți ministrul cipriot de Finanțe, Michalis Sarris.

Deponenții cu peste 100.000 euro în băncile din Cipru ar putea pierde 40% din ce depășește suma
Deponenții cu peste 100.000 euro în băncile din Cipru ar putea pierde 40% din ce depășește suma · Foto: Business Magazin

 Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat, luni, că pierderile pentru deponenți vor fi de “circa 30%”.

Depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro, însă pentru sumele ce depășesc acest prag pierderile s-ar putea situa la 40%, în urma condițiilor impuse de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe, a spus Sarris, pentru BBC.

“Ar putea fi apropiat de acest nivel, dar nu vreau să anticipez. Ceea ce am văzut până acum, însă, sugerează un procentaj în această zonă”, a spus ministrul, adăugând că nu a fost luată încă o decizie.

Băncile din Cipru sunt închise până la joi, iar la reluarea activității vor fi aplicate măsuri temporare de limitare a tranzacțiilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună