Home Lideri Denisa Mateescu este unul dintre puținii...
Lideri

Denisa Mateescu este unul dintre puținii români din conducerea Mastercard Europe

Denisa Mateescu este general manager România și Regiunea Balcanilor, MasterCard și coordonează activitatea a șapte colegi din țară și alți cinci din zonele învecinate.

Despre evoluția sa ea spune că nu și-a privit niciodată meseria ca pe o cale “de a accede ierarhic sau ca pe un punct de intrare în lumea de business”. În 1991 a absolvit Institutul Politehnic din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare și, povestește Denisa Mateescu, doi ani mai târziu “am fost atrasă de efervescența industriei de publicitate, care era atunci la început”. A învățat mult din acest domeniu, iar șapte ani mai târziu a schimbat din nou complet direcția. “Am simțit că mă pot dezvolta într-un alt domeniu, iar cea mai potrivită alegere a fost industria de plăți. Mi-am dorit ca activitatea mea profesională să îmi ofere ocazia să călătoresc, să am deschidere către alte culturi și am simțit că pot fi un deschizător de drumuri.”

Din 2001, când a început colaborarea cu MasterCard, Denisa Mateescu își amintește de mai multe reușite. Una dintre ele s-a întâmplat în 2005, când datorită creșterilor pe toate segmentele, “biroul nostru de la București a devenit centru regional, de unde coordonăm activitatea altor șapte țări: Albania, Bosnia & Herțegovina, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Serbia și Muntenegru”. De atunci, fiecare proiect care a pus România “pe harta inovațiilor MasterCard din Europa a însemnat o nouă reușită și ne-a adus satisfacție”, mai spune ea.

În opinia sa, tonusul bun rezultă din reușite, dar poate și să determine succesul unui proiect. Din fericire, punctează Denisa Mateescu, deși contextul economic din ultimii doi ani nu a fost “cel mai bun cu putință, industria de carduri s-a menținut în creștere, ceea ce ne-a permis să ne menținem optimismul și să ne concentrăm mereu atenția pe noi proiecte”.

Denisa Mateescu spune că a întâlnit momente complexe și complicate în aproape 20 de ani de carieră, dar se ferește de cuvântul “dificil”, pentru că ea crede cu tărie că optimismul este vital pentru reușita oricărui proiect. “Asta înseamnă o carieră: să ai capacitatea de a depăși problemele. Altfel, nu ai o carieră, ci doar un loc de muncă.”

Denisa Mateescu este vicepresident affluent strategic solutions in cadrul Mastercard Europe.

Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună