Home Actualitate Declinul crypto continuă: Bitcoin scade...
Actualitate

Declinul crypto continuă: Bitcoin scade la cel mai redus nivel din ultimele șase luni și se apropie de pragul de 38.000 de dolari. Ethereum se tranzacționează sub 2.800 de dolari

Declinul pieței crypto continuă, în contextul în care Bitcoin a scăzut la un nivel de circa 38.100 de dolari, cel mai redus nivel din august 2021 până în prezent, potrivit datelor colectate de pe platforma CoinMarketCap. Astfel, cea mai mare…

Declinul crypto continuă: Bitcoin scade la cel mai redus nivel din ultimele șase luni și se apropie de pragul de 38.000 de dolari. Ethereum se tranzacționează sub 2.800 de dolari
Declinul crypto continuă: Bitcoin scade la cel mai redus nivel din ultimele șase luni și se apropie de pragul de 38.000 de dolari. Ethereum se tranzacționează sub 2.800 de dolari · Foto: Business Magazin

Declinul pieței crypto continuă, în contextul în care Bitcoin a scăzut la un nivel de circa 38.100 de dolari, cel mai redus nivel din august 2021 până în prezent, potrivit datelor colectate de pe platforma CoinMarketCap.

Astfel, cea mai mare criptomonedă după capitalizare înregistra vineri la ora 14:58 (ora României) un declin de peste 9,3% în ultimele 24 de ore, conform platformei CoinMarketCap, care realizează o medie a cotațiilor de pe mai multe platforme de exchange. Capitalizarea totală a Bitcoin se situează la circa 772 mld. dolari.

În același timp, Ethereum se tranzacționa la circa 2.770 de dolari, după un declin de circa 11,5% în ultimele 24 de ore. Capitalizarea totală a Ethereum se situează la circa 330 mld. dolari.

Bitcoin înregistrează a treia zi consecutivă de scădere, iar la nivelul pieței și celelalte monede digitale înregistrează un declin, în ciuda a ceea ce se credea a fi o ușoară tendință de decuplare a pieței de evoluția celei mai mari criptomonede.

Moneda ADA (Cardano) înregistrează un declin de circa 11%, în timp ce SOL (Solana) a scăzut cu circa 13% în ultimele 24 de ore.

Bitcoin a scăzut cu circa 40% de la vârful atins la începutul lunii noiembrie. Scăderile vin în contextul în care sectorul de tehnologie înregistrează un declin și pe burse, întrucât indicele Nasdaq trece printr-o corecție.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună