Home Actualitate Decizie istorică în Germania: Parlamentu...
Actualitate

Decizie istorică în Germania: Parlamentul a aprobat introducerea primului salariu minim

Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, Bundestag, a aprobat joi introducerea primului salariu minim din istoria țării, de 8,5 euro pe oră, nivel mai ridicat decât în Statele Unite și Marea Britanie.

Decizie istorică în Germania: Parlamentul a aprobat introducerea primului salariu minim
Decizie istorică în Germania: Parlamentul a aprobat introducerea primului salariu minim · Foto: Business Magazin

 Creștin-democrații cancelarului Angela Merkel au fost de acord cu introducerea salariului minim în cadrul acordului de coaliție cu Partidul Social Democrat, transmite BBC.

Stabilirea nivelului minim de salarizare din Germania a revenit până acum sindicatelor și patronatelor, statul german fiind în prezent unul dintre cele șapte state din Uniunea Europeană unde nu există un salariu minim la nivel național.

Salariul minim a făcut obiectul multor controverse în Germania, liderii de afaceri avertizând că efectul va fi un număr mai mic de locuri de muncă, sau transferarea activităților de producție în alte țări, unde costul forței de muncă este mai scăzut. Criticii măsurii au mai avertizat că introducerea salariului minim va face Germania mai puțin competitivă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună