Deca spune că guvernul ar putea mări salariile profesorilor mai rapid
Angajamentul guvernamental este ca măririle salariale să se acorde în cele trei tranșe, dar putem vedea în următorii ani este o avansare a sumelor mult mai rapid dacă lucrurile, din punct de vedere economic, stau bine, spune ministrul Educației, Ligia…
Angajamentul guvernamental este ca măririle salariale să se acorde în cele trei tranșe, dar putem vedea în următorii ani este o avansare a sumelor mult mai rapid dacă lucrurile, din punct de vedere economic, stau bine, spune ministrul Educației, Ligia Deca.
„Ceea ce această notă de fundamentare clarifică este că și cazul unui context economic dificil, cum este cel de acum, am văzut cu toții că există o ordonanță care a limitat cheltuielile publice, angajamentul guvernamental este ca măririle salariale să se acorde în cele trei tranșe. Din punctul meu de vedere, ceea ce putem vedea în următorii ani este o avansare a sumelor mult mai rapid dacă lucrurile, din punct de vedere economic, stau bine. Ceea ce este clar este că angajamentul politic, guvernamental, există”, spune ministrul Educației, Ligia Deca.
În ordonanța de urgență adoptată joi nu apare principala revendicare a sindicaliștilor din Educație, respectiv că în noua grilă de salarizare profesorul debutant va pleca de la salariul mediu brut pe economie, spunea joi seara liderul FSLI, Simion Hăncescu. El cere o altă ordonanță de urgență în acest sens.
Greva din Educație va continua și marți, au anunțat reprezentanții sindicatelor la finalul negocierilor avute joi cu reprezentanții Guvernului.
„Mandatul din partea colegilor noștri este foarte clar: grila de salarizare care a fost negociată cu Ministerul Educației să fie pusă în aplicare în integralitate începând din această lună. Nu există un alt mandat, nu avem ce discuta în afara mandatului respectiv, iar de marți încolo colegii noștri vor continua acțiunea de protest, ei fiind singurii în măsură să decidă altceva”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, la finalul negocierilor de joi.