Home Actualitate Debut de 80 de milioane de dolari pentru...
Actualitate

Debut de 80 de milioane de dolari pentru Black Widow, alte 60 de milioane au venit de la Disney+

Cea mai recentă producție cinematografică Marvel, „Black Widow”, a devenit filmul cu cel mai bun box office din pandemie, cu 80 de milioane de dolari, detronând producția Universal „F9”, care a adunat 70de milioane de dolari, relatează CNBC.  Walt Disney…

Debut de 80 de milioane de dolari pentru Black Widow, alte 60 de milioane au venit de la Disney+
Debut de 80 de milioane de dolari pentru Black Widow, alte 60 de milioane au venit de la Disney+ · Foto: Business Magazin

Cea mai recentă producție cinematografică Marvel, „Black Widow”, a devenit filmul cu cel mai bun box office din pandemie, cu 80 de milioane de dolari, detronând producția Universal „F9”, care a adunat 70de milioane de dolari, relatează CNBC. 

Walt Disney a mai dezvăluit că a strâns peste 60 de milioane de dolari la nivel global din vânzările filmului prin Disney + Premier Access. Este pentru prima dată când compania oferă informații despre vânzările de filme prin serviciul său de streaming.

În plus, „Black Widow” a adunat 78 de milioane de dolari din vânzările internaționale de bilete.

„Capitalul de marcă pe care Marvel îl aduce la masă este aproape de neegalat și se reflectă în box-office-ul istoric pe care l-au generat filmele universului Marvel”, a declarat Paul Dergarabedian, analist media la Comscore. „Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că „Black Widow” a prins cel mai bun debut”.

Analiștii de la box office au prezis că filmul ar putea aduna cel puțin 80 de milioane de dolari.

Black Widow este regizat de Cate Shortland, cu Scarlett Johansson în rolul principal, al Natashei Romanoff – Black Widow, alături de Florence Pugh, Rachel Weisz, Ray Winstone, William Hurt și Olga Kurylenko.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună