De unde vin produsele de la Lidl?
Lidl a intrat pe piață oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie.
Lidl a intrat pe piață oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie.
Discounterul german Lidl, prezent local cu o rețea de circa 250 de magazine, a ajuns la finalul anului trecut la 351 de furnizori locali, cu 9,7% mai mulți decât în 2017. Este vorba de furnizorii locali care aprovizionează tot sortimentul magazinelor, inclusiv produsele care sunt „in-out“, adică sezoniere sau temporare.
În ceea ce privește sortimentul permanent, la finalul anului trecut exista o listă de 276 de furnizori locali, cu 8,2% mai mulți ca în 2017, conform unui raport al companiei.
În ultimii ani, retailerii au început să facă publice detalii despre numărul de furnizori români în contextul în care consumatorii au început să caute produse realizate local pe fondul unui reviriment al patriotismului.
În acese condiții, nemții au lansat și un brand propriu umbrelă – Cămara Noastră – sub care listează doar produse „made in Romania“. Totodată, Lidl anunță că va lărgi sortimentul de produse marcă proprie fabricate în România, sub care acum se dezvoltă mezeluri și preparate din carne, brânzeturi, conserve și dulciuri. Totuși, pe lista de furnizori locali nu își fac loc doar producători români, ci și importatori. Mai exact, o firmă poate fi înregistrată în România, dar să nu aibă fabrică local și astfel să importe bunurile de peste graniță. Sunt și situații în care o companie are fabrică în România și totuși o parte din bunuri sunt aduse din alte unități de producție din același grup.
Lidl a intrat pe piață oficial în 2011, cu un model identic cu cel din afară al grupului, dar diferit de orice era în România, mai exact peste 80% din cele 1.800 de produse de la raft sunt marcă proprie. De altfel, majoritatea furnizorilor menționați sunt companii care realizează marcă proprie pentru Lidl.
Deși are un număr tot mai mare de produse românești la raft, conform oficialilor companiei, majoritatea articolelor Lidl vin din import, acesta fiind modelul de business al nemților. Ei realizează într-o singură fabrică produse pentru mai multe piețe, obținând astfel la volume mari prețuri mai mici. De altfel, și o mică parte a produselor „made in Romania“ ajung peste granițe în alte magazine Lidl, este vorba de un export de 30 mil. euro pe care nemții îl intermediază pentru producători locali.