De la zero în retailul mare: cum a reușit Direcția Agricolă Suceava să conecteze 200 de mici producători cu consumatorii, de la o piață volantă la raftul din supermarket
La Izvorul Dornei, Aronia Hănțești, Carnica Bucovina BeeZum, Stâna lui Roman și Bunătăți de la Țară sunt doar câțiva din cei peste 200 de producători care astăzi se află sub umbrela „Din drag de Bucovina“, un proiect care a pornit de la o piață volantă, organizată în fiecare zi de sâmbătă în curtea Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Suceava, și care a devenit o poartă către rafturile ce…
La Izvorul Dornei, Aronia Hănțești, Carnica Bucovina BeeZum, Stâna lui Roman și Bunătăți de la Țară sunt doar câțiva din cei peste 200 de producători care astăzi se află sub umbrela „Din drag de Bucovina“, un proiect care a pornit de la o piață volantă, organizată în fiecare zi de sâmbătă în curtea Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Suceava, și care a devenit o poartă către rafturile celor mai mari retaileri din România.
„Sunt producători care au reușit să crească și să găsească alte piețe de desfacere. Sunt producători care, în prezent, în mod constant merg la târgurile din curtea Ministerului Agriculturii, dar și alte târguri de profil organizate în București sau în alte orașe mari din țară. Totodată, am intermediat prezența micilor producători, care au îndeplinit condițiile de a fi listați, în rețeaua de magazine Profi, local, în județul Suceava, pentru că așa este gândit proiectul acestuia, de a avea producători din județele de proveniență“, a spus șefa DAJ Suceava. Ei sunt prezenți în Profi la „Raftul cu Bunătăți Locale“.