De la succesul în România la oportunități în Emiratele Arabe Unite. Cine este Cecilia Radu, recent numită director general al Novo Nordisk în EAU
Cecilia Radu a fost recent numită Vicepreședinte și Director General al Novo Nordisk Emiratele Arabe Unite, devenind astfel prima româncă care ocupă o astfel de poziție de leadership în cadrul companiei daneze pe o piață internațională. Această numire reprezintă un…
Cecilia Radu a fost recent numită Vicepreședinte și Director General al Novo Nordisk Emiratele Arabe Unite, devenind astfel prima româncă care ocupă o astfel de poziție de leadership în cadrul companiei daneze pe o piață internațională. Această numire reprezintă un moment de cotitură pentru cariera sa, după un mandat de succes în fruntea Novo Nordisk România, unde a condus organizația către o creștere de la 282 de milioane de lei, la aproximativ 1 miliard de lei.
Cecilia Radu și-a început cariera în cadrul Novo Nordisk în 2016, într-un moment în care compania era deja bine poziționată pe piața românească, dar cu un potențial semnificativ de creștere. Sub conducerea sa, Novo Nordisk România a cunoscut o expansiune rapidă, ajungând de pe locul 23 în 2020 pe locul 8 în 2023 în clasamentul celor mai mari companii farmaceutice din România. Ea a fost recunoscută pentru abilitatea de a transforma organizația nu doar la nivel de cifre, ci și prin cultura organizațională pe care a cultivat-o. Într-un interviu recent, a subliniat importanța „empowerment-ului” în echipă și a luării deciziilor rapide și eficiente, factori care au contribuit semnificativ la performanța organizației. Ea a creat un cadru care le-a permis angajaților să-și dezvolte abilitățile și să contribuie activ la succesul companiei.
Novo Nordisk este o companie globală în domeniul sănătății, fondată în 1923, cu sediul central în Danemarca și axată pe învingerea bolilor cronice grave. Compania Novo Nordisk are aproximativ 66.000 de angajați în 80 de sedii din întreaga lume și comercializează produse în aproximativ 170 de țări.
Citiți însă mai multe despre parcursul de leadership al Ceciliei Radu în una dintre edițiile viitoare ale BUSINESS Magazin, în cadrul rubricii Cine vine/Cine pleacă.