De la două mașini de cusut într-un apartament, afacerea Mizar a ajuns la 11 magazine
Brandul românesc de îmbrăcăminte Mizar investește 100.000 euro pentru a deschide un nou magazin în Băneasa Shopping City, acesta fiind al 11-lea spațiu al rețelei. în Băneasa Shopping City. Noul magazin are o suprafață de 120 mp.
Înființat în 1996, brandul Mizar a deschis cele 11 magazine în centre comerciale din întreaga țară, în care lucrează peste 50 de angajați. Compania deține peste 1.000 mp de spații moderne de producție, ateliere proprii de creație, colecții anuale ce cuprind peste 1.000 de modele noi.
“Magazinul din Băneasa Shopping City este menit să poziționeze Mizar în același context cu concurența noastră și să aducă publicului o alternativă românească,“ declară Dan Lupu, manager general Mizar.
În 2013 cifra de afaceri a companiei a depășit 2.000.000 de euro, iar previziunile pentru anul în curs se referă la atingerea pragului de 2.250.000 de euro.
Strategia de viitor a brandului Mizar este concentrată pe extinderea rețelei de retail, în toate orașele importante din Romania, iar ritmul propus pentru 2015 este de 3-4 noi magazine pe an. Un alt aspect al strategiei de dezvoltare a companiei în următorii ani este diversificarea colecțiilor actuale, ce conțin peste 1.000 de modele anual.
Afacerea a început în luna august 1996 ca un mic atelier de apartament, cu doar două mașini de cusut, ajungând astăzi la un spațiu propriu de producție și peste 150 de angajați. În cei 18 ani de existență, Mizar a crescut constant, ajungând să dețină peste 1.000 m2 de spații moderne de producție, ateliere proprii de creație, colecții anuale ce cuprind peste 1.000 de modele noi și 11 magazine proprii în toată țara.