De la competență la conținut: cum a transformat LinkedIn cultura muncii într-un exercițiu de imagine?

LinkedIn s-a născut ca o rețea dedicată profesioniștilor, unde aceștia își pot arăta competențele, pot învăța unii de la alții și pot construi oportunități reale de carieră. Astăzi, platforma a devenit o „scenă” doar o altă platformă de social media care încurajează expunerea și interacțiunea – și tocmai de aceea tot mai mulți profesioniști nu caută neapărat să împărtășească idei, ci să-și construiască doar un brand personal.

Ca parte din generația Z, am crescut cu ideea că prezența online este o extensie a identității personale și profesionale. Linia dintre cele două a fost tot timpul extrem de subțire. Am învățat devreme să „optimizez” profilul, să aleg cu grijă fotografia potrivită, să scriu despre experiențele cele mai relevante și să mă gândesc și la algoritm înainte de a posta. Dar, pe măsură ce LinkedIn a devenit omniprezent în viața profesională, am început să mă întreb: cât din ceea ce vedem acolo mai are legătură cu munca reală – și cât este doar marketing personal?

Scrollul zilnic pe LinkedIn e o lecție de storytelling corporatist. Toată lumea pare să aibă ceva de spus despre leadership, vulnerabilitate sau „lecții învățate din eșecuri”. E o lume unde există prea puțină monotonie, anxietate, burnout sau incertitudine – ci foarte multă recunoștință, inspirație și succes. Uneori problema este că mulți dintre cei care scriu despre echilibru între viața profesională și personală o fac în timp ce lucrează 12 ore pe zi.

Un prieten îmi spunea recent, în glumă: „Pe LinkedIn nu poți spune că ești obosit, trebuie să spui că ești motivat”. Altul, proaspăt angajat într-o multinațională, a postat după prima săptămână un text despre „cum mediul potrivit te face să crești”, deși, în privat, recunoștea că nu înțelege încă jumătate din ce se întâmplă la birou. Asta e cultura expunerii profesionale în online: să pari pregătit, inspirat și constant entuziasmat – chiar dacă în realitate abia te adaptezi.

Această presiune de a fi prezent și pozitiv schimbă felul în care tinerii se raportează la muncă. Pentru mulți, LinkedIn nu mai este doar o platformă, ci o prelungire a CV-ului în timp real, unde trebuie să ai texte inspiraționale pregătite după fiecare experiență profesională. Într-un mediu unde atenția e limitată – și vizibilitatea a devenit echivalentul valorii. Iar dacă nu postezi, nu exiști.

Problema nu e că oamenii vor să fie vizibili – ci că această cursă pentru atenție riscă să submineze ideea de competență. În loc să ne concentrăm pe a fi mai buni la ceea ce facem, ajungem să fim mai buni la a arăta că suntem buni. Munca reală, cu tot ce înseamnă efort, încercare și progres discret, e greu de „tradus” într-o postare cu 1.000 de
like-uri. Și ajungem să ne consumăm pentru lucruri care, în realitate, nici nu contează cu adevărat: Dacă scriu despre experiența X, va fi considerat relevant? Nu am văzut cumva prea multe postări deja despre asta ca să mai scriu și eu? Va avea engagement? Oare nu am prea puține persoane în rețeaua profesională ca să strângă un număr mare de reacții?

E de necontestat faptul că LinkedIn a dat o voce celor care altfel nu ar fi avut-o. Mulți profesioniști tineri, freelanceri sau antreprenori și-au construit cariere și rețele prin această platformă. E o formă de democratizare a vizibilității – dar una care vine la pachet cu o presiune constantă de prezență, chiar și de FOMO: Dacă nu îmi prezint pe LinkedIn activitatea într-un mod relevant sunt cu adevărat bun în ce fac?

Pentru generațiile de dinainte, munca era dovada de sine stătătoare a profesionalismului. Pentru generația mea, a devenit necesar să o împachetăm într-o poveste coerentă de brand personal. Iar generațiile care vin după noi cresc deja cu această logică – pentru ele, prezența online nu e opțională, ci parte din identitatea profesională.

Problema nu este, evident, platforma, ci cultura care s-a construit în jurul ei. O cultură care ne învață că trebuie să fim mereu „în formă”, mereu pozitivi, mereu relevanți. Cultura muncii nu ar trebui să fie un exercițiu constant de imagine. Dar, în ultimii doi-trei ani, trebuie să recunoaștem: uneori, imaginea a învins competența în like-uri și reacții.   

Oana Ioniță este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DAPremium