Home Special De ce vrea Putin să cheltuiască 400 de m...
Special

De ce vrea Putin să cheltuiască 400 de miliarde de dolari

Președintele rus Vladimir Putin dirijează investiții de miliarde de dolari către proiecte ambițioase, prin care încearcă să readucă Rusia la statutul de mare putere în inovația tehnică și tehnologică. Toate aceste proiecte au în comun un start în forță, urmat de o perioadă prelungită de împotmolire.

De ce vrea Putin să cheltuiască 400 de miliarde de dolari
De ce vrea Putin să cheltuiască 400 de miliarde de dolari · Foto: Business Magazin

CEL MAI RECENT ASTFEL DE PROIECT ESTE YO-AUTO, un autoturism hibrid de mici dimensiuni, creat ca alternativă mai ieftină la Smart-ul germanilor de la Daimler.

Sub patronajul miliardarului Mihail Prohorov, cu binecuvântarea liderului de la Kremlin, proiectul Yo-auto are ca scop dezvoltarea unui concurent pentru Smart, la fel de șic, însă cu un preț atractiv de aproximativ 9.000 de euro – combinație greu de bătut, care ar putea deveni un export prestigios pentru Rusia. Prohorov a promis investiții de 150 milioane euro pentru a acoperi costurile de dezvoltare a Yo-auto, vizând retehnologizarea unei fabrici abandonate de la marginea Sankt Petersburgului. Micul autoturism cu propulsie hibridă, pe benzină și energie electrică, vrea să demonteze clișeul că Rusia poate exporta numai gaze, tancuri și reactoare nucleare, notează Der Spiegel.

YO-AUTO AR FI O VICTORIE URIAȘĂ PENTRU PREȘEDINTELE VLADIMIR PUTIN, care vrea să cucerească piețele de consum cu produse prestigioase precum telefoane mobile, tablete și aeronave, toate venite din Rusia. Liderul de la Moscova a promis că va crea, până în anul 2025, 25 de milioane de locuri de muncă în industrii de înaltă tehnologie, generate prin inovație. Pentru a atinge acest scop, Kremlinul pregătește investiții de 16.000 miliarde ruble, echivalentul a 400 miliarde euro – mai mult decât valoarea de piață a Toyota, BMW, Volkswagen și Daimler la un loc.

Banii vor fi probabil risipiți. Proiectele demarate până în prezent de companiile de stat și oligarhii fideli Kremlinului nu par capabile să treacă dincolo de etapa lansării prototipului. Putin vede industria auto drept o prioritate de vârf pentru viitorul Rusiei ca lider în inovații tehnologice. Prohorov a trimis în primăvara anului trecut două prototipuri Yo-auto la reședința președintelui, însă acesta a strâmbat din nas. Totuși, Putin a condus un Yo-auto pe o distanță de 4 kilometri.

CU DOI ANI ÎN URMĂ, Putin s-a afișat la volanul unui automobil Lada Kalina, în încercarea de a promova mașinile rusești. Compania a adus la eveniment două modele de rezervă și o platformă de ridicări auto, pregătindu-se pentru orice situație neprevăzută. Yo-auto a fost prezentat pe plan internațional la ediția din 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt, afișat drept “un nou simbol al Rusiei”.

Intrarea Yo-auto în producția de serie era planificată pentru jumătatea acestui an, însă proiectul s-a împotmolit în pofida acumulării a aproximativ 200.000 de precomenzi. La fabrica portocalie de lângă Sankt Petersburg, paznicii alungă vizitatorii, cu mesajul că proiectul a fost înghețat. Managerul de proiect face apel la discreție, pentru a nu atrage atenția serviciilor de informații. Hibridul lui Prohorov pare să se încadreze într-o tradiție veche de secole în Rusia. Conform folclorului, prințul Grigori Potemkin, unul dintre favoriții țarinei Ecaterina cea Mare, obișnuia să ridice așezări false care să mimeze prosperitatea poporului, pentru a o impresiona pe împără-teasă. Astfel de strategii par utilizate și în ziua de azi.

PRIMUL SMARTPHONE RUSESC a fost deja prezentat în două rânduri. În septembrie 2010, șeful unei companii de stat i-a oferit președintelui Dmitri Medvedev un prototip care avea să fie produs în Taiwan. Două luni mai târziu, Putin a primit de la miliardarul Vladimir Evtușenkov un smartphone “cu toate funcțiile unui iPhone 4”. Oligarhul a promis un lot inițial de 500.000 de telefoane, redus ulterior la 100.000. Producătorul chinez ZTE s-a retras din proiect după asamblarea a numai 5.000 de unități, acuzând cererea redusă. Rezultate dezamăgitoare a avut și proiectul care a vizat dezvoltarea unui e-book reader, lăudat de presa apropiată puterii drept “iPad-ul rusesc”. Directorul companiei de stat Rosnano, Anatoli Chubais, i-a promis lui Putin producție de serie în volume foarte mari, cu ocazia prezentării primului prototip al dispozitivului, în august 2011. Un prim lot de 1.000 de tablete a fost distribuit către școlari, însă fabrica de 700 milioane euro planificată nu a devenit niciodată realitate. La 55 de ani după Sputnik, primul satelit artificial al planetei, lipsa de inovație a industriei ruse pare că a atins proporții patologice, scrie Der Spiegel. Anul trecut, Rusia a înre-gistrat aproximativ 1.000 de patente internaționale, mai puține decât compania germană Robert Bosch.

Lipsa de expertiză tehnologică a Rusiei pune în pericol planurile ambițioase ale Kremlinului pentru industria aviației și cea a apărării. “Progresul și modernizarea rezultă în urma unor eforturi de eficientizare. Aceasta contrazice întreaga logică a economiei ruse”, spune economistul moscovit Vladislav Inozemțev, citat de Der Spiegel. Pentru a genera o producție economică de un dolar, Rusia folosește de 10 ori mai multă energie decât Germania. Potrivit auditorilor guvernamentali ruși, din cauza corupției și a managementului slab un kilometru de autostradă costă în Rusia de două ori și jumătate mai mult decât
în UE.

“Toți știu că este inacceptabil, însă sunt mulțumiți atât timp cât banii din petrol și gaze continuă să curgă”, afirmă Inozemțev. Între timp, perspectivele Yo-auto-ului de a deveni realitate sunt întunecate. Oligarhul Prohorov a amânat cu doi ani data de lansare, până în 2014, iar la scurt timp după aceea a anunțat că se retrage din afaceri. La fabrica din Sankt Petersburg, doi ingineri germani au terminat de supravegheat asamblarea unei prese de mase plastice de 200 de tone, cumpărată de Prohorov pentru a-și construi automobilul. “Mașinăriile noastre sunt în funcțiune. Dacă rușii vor construi aici mașina, va fi revoluționar”, spune unul dintre ingineri, pe un ton din care reiese că nu vrea să-și vorbească de rău clientul.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună