De ce vrea Asia un FMI al ei

Statele asiatice trebuie să creeze mai multă cerere locală în loc să se bazeze pe exporturi ca motor de creștere economică, a spus săptămâna trecută Bahk Jae-wan, ministrul de finanțe sud-coreean, într-un discurs cu ocazia unui forum la Seul. El a cerut crearea unei plase financiare de siguranță puternice pentru Asia, care să contracareze posibilele ieșiri de capital ca urmare a crizei din zona euro, și a adăugat că va lua măsuri de stabilizare a piețelor financiare dacă va fi cazul, în condițiile incertitudinilor apărute după alegerile din Franța și Grecia. La începutul lunii mai, același Bahk Jae-wan vorbea despre riscurile pe care reducerea expunerii băncilor europene le creează pentru Asia și spunea că “volatilitatea fluxurilor globale de capital amenință stabilitatea financiară în toată lumea”.

Diverși reprezentanți ai unor bănci occidentale ca HSCB și Credit Suisse, prezenți alături de Bahk Jae-wan la reuniunea anuală a guvernatorilor Băncii Asiatice de Dezvoltare (ADB) de la Manila, au încercat să combată astfel de temeri, afirmând că băncile europene, care acopereau circa 10% din nevoile de finanțare ale piețelor asiatice la sfârșitul lui martie, au de fapt tot interesul să-și mențină prezența și să dea credite în continuare în Asia, cu toate constrângerile de pe urma crizei și a cerințelor noi de adecvare a capitalului impuse de UE. Însuși economistul-șef al ADB, Changyong Rhee, a fost de părere că reducerea expunerii băncilor europene nu e chiar așa de semnificativă și că nu sunt motive ca previziunile de creștere pentru piețele din Asia-Pacific să fie înrăutățite. Dar fapt e că, după un calcul al ING, valoarea creditelor bancare sindicalizate către piețele emergente a scăzut brusc în primul trimestru, cu 51% față de precedentul, la 105 mld. dolari. Ritesh Maheshwari, analist la Standard & Poor’s, a declarat pentru publicația Emerging Markets că o retragere a capitalurilor bancare europene va afecta deopotrivă creditarea pe piețele de trade finance, produse financiare derivate și împrumuturi sindicalizate, reducând oferta de credit în special în Hong Kong, Singapore și Japonia.

Plasa de siguranță de care vorbea ministrul sud-coreean a fost vedeta reuniunii de la Manila. Denumit Chiang Mai Initiative Multilateralization (CMIM, după Chiang Mai, mare centru cultural și al doilea oraș ca mărime din Thailanda), fondul de protecție contra crizei a fost lansat în urmă cu 10 ani, dar până acum importanța lui a rămas mai mult simbolică. Miniștrii de finanțe din 13 țări participante la reuniune – China, Japonia, Coreea de Sud și Asociația Țărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN – Indonezia, Thailanda, Singapore, Filipine, Cambodgia, Laos, Brunei, Malaezia, Myanmar și Vietnam) – au convenit să dubleze capacitatea fondului, de la 120 la 240 mld. dolari, prin contribuția țărilor membre, pentru ca această parte a lumii să se poată proteja mai eficient de o eventuală criză regională. “Sigur, noi avem încredere în judecata FMI, însă a aștepta o decizie de finanțare a FMI ne ajută mai puțin decât dacă am mobiliza noi înșine resurse financiare pentru a ajuta rapid țările care au nevoie”, a declarat Kittiratt Na-Ranong, ministrul de finanțe thailandez.

Oficialii asiatici admit că nu e iminentă vreo criză de lichiditate care să facă necesară folosirea banilor CMIM, însă creșterea importanței fondului are un scop pe alt plan: eliberarea țărilor de povara economică a menținerii unor rezerve valutare cât mai mari – o povară care le-a scos peri albi în epoca teribilului “război mondial al valutelor” din 2010, când tiparnița de bani a Rezervei Federale americane a inundat piețele emergente cu capitaluri speculative care au apreciat excesiv monedele naționale, din Brazilia până în Asia, deteriorând competitivitatea economiilor locale și silind băncile centrale să cheltuiască miliarde de dolari ca să readucă în limite normale cursul valutar.