De ce și-ar lista un antreprenor compania la bursă?
În SUA aproximativ 80% din finanțarea companiilor este obținută prin piața de capital și doar 20% prin împrumuturi bancare. În Europa aceste numere sunt inversate, iar în România finanțarea prin intermediul pieței de capital este la un nivel și mai redus.
Bursa de valori de la București enumeră 10 motive pentru care un antreprenor ar vrea să-și listeze firma pe bursă.
Când o companie vinde pe bursă un pachet nou de acțiuni, banii strânși sunt investiți înapoi în companie și pot fi utilizați pentru a finanța mai departe alte proiecte de dezvoltare – noi produse, echipamente, penetrarea altor piețe sau chiar achiziția competitorilor.
Utilizarea propriilor acțiuni este unul dintre cele mai rapide și mai ieftine moduri de a finanța noile achiziții deoarece acestea sunt întotdeauna cea mai ieftină monedă. De asemenea, companiile listate sunt considerate mai transparente și credibile comparativ cu cele nelistate datorită cerințelor de raportare și regulilor de guvernanță corporativă. Acest lucru le oferă un atu când vine vorba de atragerea unor granturi sau chiar fonduri europene.


