De ce scade rata natalității peste tot în lume, dintr-o dată
Declinul demografic care ne definește era capătă viteză și câștigă teren, scrie Financial Times.
Declinul demografic care ne definește era capătă viteză și câștigă teren, scrie Financial Times.
În peste două treimi din cele 195 de țări ale lumii, numărul mediu de copii per femeie a coborât sub „rata de înlocuire“ de 2,1 care menține populațiile stabile în lipsa imigrației. În 66 de țări, media este acum mai apropiată de 1 decât de 2. În unele, cel mai obișnuit număr este zero.
Atât ritmul, cât și amploarea declinului sfidează așteptările. Deși țările cu venituri mari și medii se confruntă cu declinul demografic de peste o jumătate de secol, fenomenul a accelerat notabil în ultimii 10 ani.
Analizele datelor indică faptul că deși în spatele scăderii ratelor natalității există mulți factori, cel mai recent declin pare să aibă legătură cu utilizarea tehnologiei. Aproape întreaga lume este acum afectată. Până de curând, ratele ultrascăzute și în scădere rapidă ale natalității erau în primul rând o problemă a țărilor bogate, însă multe țări aflate în curs de dezvoltare au acum rate mai scăzute ale fertilității decât țările mult mai bogate.
Îmbătrânirea populației reduce forța de muncă și afectează creșterea productivității și nivelului de trai. Presiunea fiscală generată de cheltuielile în creștere pentru pensii și îngrijire împiedică de asemenea investițiile în infrastructură, contribuind la crearea unui sentiment de declin care alimentează politica anti-sistem.
Ratele natalității se prăbușesc adesea în pofida și nu din cauza dorințelor oamenilor. Majoritatea tinerilor și tinerelor susțin în continuare că își doresc în jur de doi copii. În schimb, există un „decalaj de fertilitate“ între obiective și rezultate, datorat fricțiunilor și frustrărilor care au mare legătură cu stilurile moderne de viață, incluzând locuințele noastre și, din ce în ce mai mult, telefoanele noastre.
În deceniile anterioare, rata fertilității la nivel mondial a scăzut pentru că cuplurile au avut mai puțini copii. Acum, principalul motiv este că există mai puține cupluri.
Un studiu realizat de demograful Stephen Shaw arată că în SUA și majoritatea țărilor cu venituri ridicate, numărul copiilor născuți de mame este stabil și chiar în creștere, însă proporția femerilor care au copii a scăzut dramatic în ultimii 15 ani.
Stereotipurile asociate adesea cu această tendință includ femeile care-și spun carierele înaintea copiilor, sau cuplurile care ales ă nu-i facă în pofida veniturilor lor disponibile ridicate. Însă, într-o gamă variată de țări, declinul nașterilor și al numărului de cupluri este mult mai pronunțat în rândul celor cu cel mai redus nivel de educație și venituri.
Implicarea statului în țările bogate nu au reușit să stopeze acest trend. Mulți oameni optează fericiți pentru o viață fără partener și fără copii. Însă datele arată că la nivelul mai general al societății, numărul celor care găsesc parteneri și au copii este în scădere în pofida intențiilor.
În mai multe țări bogate, un obstacol major în calea formării familiilor în ultimele decenii l-au constituit locuințele. Până la jumătate din declinul ratelor fertilității în șările respective din anii 1990 poate fi pus pe seama scăderii numărului de proprietari de locuințe și creșterii numărului de adulți tineri care locuiesc cu părinții.
Însă acest lucru nu poate explica cel mai recent declin abrupt sau amploarea sa globală. Nici alți factori economici nu sunt concludenți. Nemulțumiți de explicațiile pur economice, cercetătorii încep să arate cu degetul către un nou vinovat: dispozitivele și platformele digitale care joacă un rol prea mare în viețile tinerilor la nivelul întregii lumi.
Autorii unui studiu recent argumentează că telefoanele mobile au transformat modul în care tinerii își petrec timpul unii cu alții, reducând dramatic socializarea față-în-față și ducând la prăbușirea fertilității lor.
În țară după țară, rata natalității a scăzut vertiginos după introducerea smartphone-urilor. Demograful finlandez Anna Rotkirch argumentează că timpul petrecut pe social media, și valorile și stilurile de viață proiectate de astfel de platforme, îngreunează formarea de relații serioase în rândul tinerilor.
Ce ar trebui făcut pentru a face față tendințelor adânc înrădăcinate în stilurile de viață moderne?
Există ample dovezi că oferind locuințe sigure și adecvate cuplurilor tinere crește probabilitatea ca acestea să-și întemeieze o familie. „Bonusurile pentru copii“ care stimulează cuplurile să aibă copii sunt o altă opțiune care ar putea opri această scădede, dar numai dacă sunt suficient de generoase.
Însă resursele guvernelor sunt limitate, factorii economici nu decid singuri declinul demografic, iar stimulentele ar putea fi inutile când din ce în ce mai mulși oameni pur și simplu nu au parteneri.
Ideea principală este că scăderea ratelor natalității pare să facă parte dintr-un fenomen mai amplu de celibat în rândul tinerilor adulți, izolare și deteriorarea stării de bine. Având în vedere legătura probabilă cu tehnologia și rețelele sociale, cea mai bună speranță de a inversa această tendință ar putea fi schimbarea obiceiurilor noastre digitale.
În România, în 2024 s-au născut 149.612 copii, indicatorul coborând sub pragul de 150.000, cu aproape 4% sub nivelul din 2023, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. În 2024 a fost înregistrat ce mai mic număr de născuți-vii din 1930. Rata totală a fertilității a fost de 1,39.
În UE, rata totală a fertilității a atins cel mai scăzut nivel din ultimele peste șase decenii. Rata aproape s-a înjumătățit în ultimii 60 de ani, coborând de la 2,62 în 1964 la 1,34 în 2024, potrivit Euronews.