De ce refuză tinerii să se căsătorească și cum au fost afectați de căsniciile disfuncționale ale părinților

Din altă perspectivă, refuzul sau amânarea căsătoriei își poate avea rădăcinile și în experiențele anterioare ale oamenilor și în modelul pe care l-a reprezentat sau nu familia în care a crescut. Astfel, disfuncționalitățile văzute și urmărite în copilărie ar putea determina adultul să își dorească să evite conjunctura, crede Roxana, în vârstă de 35 ani, care se află într-o relație de tip parteneriat de aproape patru ani.

„Sunt mai multe motive. La Revoluție, eu aveam 6 ani. Aș spune că oamenii din generația mea sunt cei care au prins ambele lumi. Pe de o parte este influența părinților, a bunicilor, care ne-au crescut într-un anumit spirit, cu anumite așteptări, pe de altă parte este toată noutatea din ultimii aproape 30 de ani. (…) O parte dintre prietenii mei vin din familii tradiționale, dar complet nefuncționale. Știu oameni care au trăit drame în copilărie, drame neștiute de nimeni, ascunse sub preș, să nu știe vecinii, să nu afle cineva. Nu dădea bine. Adulții de azi, în care s-au transformat acei copii, nu pot avea sau aspira la familii tradiționale, în sensul clasic. Familia în care au crescut nu este aspirațională, nu e model. Asta nu înseamnă o impotență de a relaționa, ci o nevoie de a ține ferestre deschise, de a prețui ce ai. Asta poate rezulta și într-o amânare a deciziilor, dar nu e o lipsă de curaj. Trebuie să fii sigur”, spune Roxana, care lucrează într-o companie media.

Roxana remarcă și evoluția comportamentului într-o relație, care nu mai este atât de legat de „ce-ar spune vecinii” și s-a schimbat odată cu generațiile, concluzionând că noțiunea de relație nu va dispărea, indiferent de ritmul în care aleg sau nu oamenii să se căsătorească.
„Relațiile au ieșit din zona aceea de monogamie forțată care oricum ascundea infidelități. Dacă încerci destinații, încerci și oameni. Și asta amână luarea unei decizii. La final însă, nevoia de companie, de parteneriat, de construcție va fi mereu acolo. Indiferent dacă este concubinaj, căsătorie sau orice altceva, cuplul va exista între femeie și bărbat, bărbat și bărbat, femeie și femeie și tot așa pentru că nicio călătorie nu are sens de unul singur. Doar că acum încercăm să ne dăm mai bine seama cum ne este cel mai OK”, crede Roxana.

Roxana spune că impactul va fi la nivel de natalitate, însă aceasta nu ar fi doar o problemă de cuplu. „Pe termen scurt vom avea mai puțini copii, dar acest lucru nu se echilibrează doar din relația de cuplu. Societatea are un impact major. Am prieteni care au plecat de aici gândindu-se la copii și oameni care nu se gândesc să facă un copil decât dacă pleacă. Când în anii 2000 s-a vândut toată România, generația lor a vândut și o parte din viitorul meu. Inconștient, au vândut și viitorul nepoților lor, care riscă să rămână nenăscuți. Acum plângem toți pe umerii sporului pozitiv pierdut. Pe termen lung, cred că lucrurile se vor așeza, iar copiii născuți din părinți din generația mea vor pleca la drum cu niște lecții foarte bune pentru că noi am prins ambele lumi și mulți dintre noi au luat ce e mai bun din ele”.

Capitalismul ucide căsătoria?​„Muncim mai mult, cheltuim mai mult, călătorim mai mult, ieșim mai des în oraș, ne preocupăm mai mult de propria imagine, și, da, ajungem să ne căsătorim mai târziu. sau deloc.” „Pentru firme, pentru capitaliști e bine. Că au forță de muncă acum.”