De ce plătim mai puțin la factura de energie electrică

PENTRU LUNA IUNIE, PROPRIETARUL UNUI APARTAMENT DIN BUCUREȘTI, cu un consum de circa 200 kWh, a plătit pentru energie o factură de circa 122 de lei, din care 22 de lei au reprezentat doar TVA-ul, 4 lei taxa TV și alți 2,5 lei taxa radio. Tot în această factură mai intrau 72 de lei pentru energia consumată, circa 5 lei pentru cogenerare și 10 lei pentru certificatele verzi. Aceste certificate verzi, care cu tot cu TVA ajungeau la nivelul lunii iunie să reprezinte circa 10% din valoarea întregii facturi, reprezintă sprijinul pe care fiecare consumator din România îl dă pentru a-i susține pe producătorii de energie verde. Paradoxal, până la data de 1 iunie, niciun consumator casnic nu beneficia în coșul de energie primit de vreun kilowatt de energie verde, deși o sprijinea cu 10% din factură.

Acest sprijin a fost principalul motor care a contribuit la boomul înregistrat de industria eolienelor sau solarelor, din 2009 încoace domeniul energiei verzi atrăgând ca un magnet investiții de 4 miliarde de euro în cei mai duri ani de criză prin care a trecut România după căderea Lehman Brothers.

La finalul lunii iulie, datele Transelectrica, operatorul sistemului național de transport, arată că în România se învârteau circa 2.200 MW în parcuri eoliene în contextul în care centrala de la Cernavodă, care funcționează cu două reactoare nucleare, are o putere de 1.400 MW. Pe lângă „morile de vânt„ au mai apărut și peste 400 MW în parcuri solare. Cum a funcționat schema? Statul român s-a decis să-i recompenseze pe producătorii de energie verde printr-un sistem bazat pe certificate verzi și cote obligatorii.

Pe scurt, fiecare megawatt de energie injectat în sistem și preluat cu prioritate era recompensat printr-un număr variabil de certificate verzi în funcție de tehnologie. Mai departe, furnizorii de energie cumpărau aceste certificate astfel încât să îndeplinească niște cote obligatorii privind ponderea pe care trebuia să o ocupe energia verde în coșul livrat clienților. Normal, pentru furnizori acest lucru reprezenta un cost suplimentar care mai departe a fost transmis în facturi.

TOT ACEST SISTEM A FOST PUS LA PUNCT PENTRU CA ROMÂNIA SĂ-ȘI ÎNDEPLINEASCĂ OBLIGAȚIILE EUROPENE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PONDEREA ENERGIEI VERZI ÎN TOTALUL CONSUMULUI PÂNĂ ÎN 2020.Problema a fost că acest sprijin pentru energia verde s-a suprapus peste o perioadă în care scăderea cererii a cauzat probleme majore în mai multe sectoare de activitate care se vedeau deodată cu o factură mai mare la electricitate, deși vânzările lor erau atacate de situația de pe plan internațional. 

În România, cei mai aprigi oponenți ai energiei verzi au fost și sunt Alro Slatina și Arcelormittal Galați, de altfel cei mai mari consumatori de electricitate locali. Deși ambele companii au avut și încă au contracte directe de alimentare cu cei mai ieftini producători de energie din România, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, ele au amenințat cu restrângerea sau chiar cu relocarea activității dacă nu se vor lua măsuri pentru limitarea sprijinului pus la dispoziția investitorilor în regenerabile.
Având mii de angajați, comparativ cu industria verde care a generat puține efecte pe orizontală în România, pumnul în masă izbit cu greutate de industrie a câștigat în ochii guvernului bătălia cu amenințările bazate pe regulile UE scoase la înaintare de „verzi„.